Alianța pentru Unirea Românilor a reacționat, miercuri, la scandalul provocat de uciderea celui mai mare urs din România de către un prinț din Liechtenstein, care ar fi plătit 7.000 de euro pentru asta.

Co-președintele AUR George Simion a cerut instituțiilor de cercetare penală din România să deschidă dosar penal împotriva ”acestui așa-zis prinț”.

”Nu este posibil să fim bătaia de joc a Europei. Nu este posibil ca domnul Tanczos Barna, ale căror relații și afinități pentru județele Covasna și Harghita le cunoaștem, să nu reacționeze. Nu suntem bătaia de joc a Europei. De aceea cerem instituțiilor europene să reacționeze. Cerem instituțiilor de cercetare penală din România să deschidă dosar penal împotriva acestui așa-zis prinț și reamintesc tuturor că nu suntem groapa de gunoi a nimănui. Pentru că așa se interpretează. Se aduc tone de gunoaie și se deversează în munții noștri, vin unii și alții și plătesc pentru copii, pentru a omorî animale și fel de fel de lucruri pe care n-ar putea să le facă în țara lor.” – a declarat Simion într-o conferință de presă.

Chiar dacă vânătoarea la urs este interzisă de 4 ani în România, unul dintre cei mai mari urși din Carpați a fost vânat luna trecută în pădurile din Covasna de un prinț din Liechtenstein.

Acesta ar fi plătit 7.000 de euro pentru a vâna legal un urs în țara noastră. Însă n-ar fi împușcat o ursoaică ”problemă”, pentru care se primise aprobare de vânătoare, ci un urs ”trofeu”, numit „de aur” de vânători.

Acuzațiile sunt aduse de investigatorii unei organizații de mediu care spun că victimă a căzut Arthur, un urs monitorizat, considerat unul dintre cei mai frumoși din România.

Garda de Mediu s-a sesizat și a început verificările.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentCristian Rizea: „Viorel Hrebenciuc este agent de influență rus. Maior mi-a spus să fiu atent la întâlnirile pe care le are Ponta”
Articolul următorComitet CRUCIAL: Revenirea României la normalitate, din 1 iunie 2021, în linie dreaptă – Propunerile pentru RELAXARE