Ziua a treia de la Conservative Political Action Conference – CPAC a fost marcată de discursul susținut de Donald Trump. Cu acest prilej, președintele AUR, George Simion, a subliniat că suveranismul trebuie să fie la putere și în România, iar AUR este singurul partid care pune România pe primul loc.

„Nu mai avem stânga și dreapta în momentul acesta pe scena politică. Avem suveraniști, patrioți, și globaliști sataniști. Suntem singurul partid parlamentar prezent la această conferință internațională. Vidanjorii din presă se întrebau cum am intrat, cât am plătit. Nu am plătit nimic! Am fost invitați, suntem respectați, nu ne întoarcem înapoi cu o șapcă. Suntem aici pentru că aici e locul nostru. Sunt președintele mișcării de redeșteptare națională numită Alianța pentru Unirea Românilor, vă reprezint aici în Washington DC, iar Donald Trump trebuie să ajungă următorul președinte al Statelor Unite pentru viitorul nostru al europenilor, al românilor”, a fost mesajul transmis de George Simion de la CPAC.

De altfel, pe parcursul zilei de 24 februarie, președintele AUR a avut mai multe întâlniri cu oficiali americani, dar și europeni, printre care Rick Santorum, fost candidat republican pentru nominalizarea la alegerile prezidențiale, Annalisa Tardino, europarlamentar Lega, Radosław Fogiel și Arkadiusz Mularczyk, parlamentari din Polonia reprezentând PiS, dar și Steve Bannon, strateg șef și consilier principal al președintelui Statelor Unite Donald Trump, care a avut și un mesaj de transmis către coaliția de guvernare din Româna condusă de Marcel Ciolacu: “România trebuie să rămână liberă! Nouă nu ne place socialismul. Ne place libertatea!”

 
 
 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentTaximetriștii protestează, astăzi, în toată țara
Articolul următorDan Bittman, declarații bombă despre candidatura din partea AUR la Primăria Sectorului 1: „E ușor să câștig, greu să mă țin de promisiuni”