Marian Stoian, bărbatul în vârstă de 33 de ani din Brastavăţu, arestat preventiv după ce a violat o copilă în vârstă de 14 ani, colegă de clasă cu propria fiică, este membru de vază al PNL Olt. Mai mult, recent, liberalul s-a fotografiat alături de noii lideri ai filialei judeţene – prefectul şi deputatul Gigel Sorinel Ştirbu.

Totul s-a petrecut în seara zilei de 11 martie, în jurul orei 20.00. Copila  în vârstă de 14 ani ar fi întreținut raporturi sexuale consimțite cu liberalul Marian Stoian. Fata este colegă de clasă chiar cu fiica bărbatului în vârstă de 33 de ani. Relaţia a fost divulgată autorităţilor de către tatăl copilei de 14 ani. Marian Stoian a fost reţinut şi, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile.

„În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, cercetările fiind continuate pentru documentarea activității infracționale și dispunerea de măsuri legale.

În urma probatoriului administrat, la data de 12 martie a.c., sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, pe numele tânărului a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

La data de 13 martie a.c, tânărul a fost prezentat Judecătoriei Corabia, care a admis propunerea parchetului și a dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de acesta”, transmite IPJ Olt.

Până să ajungă după gratii pentru viol, Marian Stoian era propus pe lista de consilieri locali ai PNL Brastavăţu, scrie presa locală.

Articolul precedentSpitalul mobil se află săptămâna aceasta în județul Bihor! Caravana Medicală, speranță pentru românii ignorați de autorități!
Articolul următorPremierul Ciolacu, despre interdicţia lui George Simion de a intra în Republica Moldova: Am văzut documentele secrete, sunt decizii întemeiate