România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria şi Bulgaria, relevă Indicele de Percepţie a Corupţiei 2021 publicat, astăzi, de Transparency International. Potrivit sursei citate, în ciuda angajamentelor luate la nivel oficial, 131 de state din cele 180 analizate nu au făcut progrese semnificative în combaterea corupţiei, în ultimii 10 ani, iar România nu face excepţie.

 

Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) reflectă modul în care experţi independenţi şi din mediul de afaceri percep corupţia existentă în sectorul public din 180 de state şi teritorii. Clasamentul este întocmit prin acordarea de puncte, de la 0 la 100, în care 0 înseamnă “foarte corupt”, iar 100 “deloc corupt”, relatează G4Media.ro.

”Cu doar 45 de puncte din 100, România rămâne în rândul celor trei cele mai corupte ţări din Uniunea Europeană, alături de Ungaria (43 de puncte) şi Bulgaria (42 de puncte). Percepţia asupra corupţiei din sistemul public este similară nu doar de la un an la altul, ci şi prin comparaţie cu rezultatele din anul 2012, când ţara noastră avea 44 de puncte din 1001. La nivelul UE sunt însă şi state care au înregistrat diferenţe de peste 10 puncte în ultimul deceniu. Grecia şi Italia au câştigat câte 13 respectiv 14 puncte în perioada 2012 – 2021. Astfel că Grecia avansează de la 36 de puncte în 2012 la 49 de puncte în 2021, iar Italia de la 42 de puncte în 2012 ajunge în 2021 la 56 de puncte. La polul opus se află Cipru şi Ungaria, care au pierdut 13 respectiv 12 puncte în ultimul deceniu, ajungând la 53 respectiv 43 de puncte în IPC 2021. Media la nivelul statelor UE rămâne la 64 de puncte”, precizează organizaţia.

 

În ceea ce priveşte achiziţiile publice în contextul pandemiei, din analiza TI reiese că pandemia de COVID-19 a dat guvernelor ocazia să îşi extindă puterea executivă, să ascundă informaţii publice şi să restrângă din drepturile cetăţenilor.

Mai mult decât atât, pandemia pare să fi afectat transparenţa şi responsabilitatea, inclusiv la nivelul statelor membre UE, existând semne de îngrijorare cu privire la paşi înapoi făcuţi chiar şi de ţările din fruntea clasamentului IPC.

 

Transparency International precizează că, în România, unul dintre cele mai vulnerabile domenii a fost cel al achiziţiilor publice, cu efecte implicit asupra transparenţei cheltuielilor publice făcute în pandemie.

Transparency International Romania readuce în atenţia publică Pactele de Integritate – o soluţie pentru asigurarea transparenţei, eficienţei şi tratamentului egal în achiziţiile publice, prin care societatea civilă poate monitoriza investiţiile publice, inclusiv din prisma utilităţii şi corectitudinii.

Transparency International Romania reiterează faptul că este nevoie de o implicare constantă a tuturor reprezentanţilor societăţii, de la clasa politică, instituţii publice, la mediul privat şi cetăţeni, fiecare având rolul şi responsabilitatea sa în combaterea corupţiei.

Articolul precedentAUR ia atitudine: ”PSD, PNL, USR, UDMR vor fi măturate de AUR la următoarele alegeri”
Articolul următorMinisterul de Interne: Ce se întâmplă cu persoanele care nu locuiesc la adresa din buletin