Președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, senatorul Claudiu Târziu, solicită comisiei parlamentare pentru controlul activității SRI să-l audieze pe generalul Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, după afirmația acestuia că Cyberint are obligația legală de a „elimina” în alegeri o campanie de „dezinformare” care reprezintă un atac la „ordinea constituțională”.

„După perioada neagră când justiția a fost capturată efectiv de SRI prin protocoalele denunțate ca toxice de însuși SRI, acum un general activ al principalului serviciu secret din România vorbește, cu o seninătate și o aroganță uluitoare, inclusiv despre existența unui departament de inginerie socială cu capacități intruzive, capabil, ba chiar obligat să schimbe atitudini și comportamente sociale pe scară largă. Afirmații de genul celor făcute de Anton Rog atentează la fundamentele ordinii constituționale ale regimului democratic. În orice stat de drept, astfel de afirmații conduc automat la evacuarea unui asemenea personaj din peisajul instituțional”, a declarat Claudiu Târziu, potrivit unui comunicat de presă al AUR.

Generalul SRI Anton Rog, șeful centrului național Cyberint, a fost întrebat într-un interviu publicat pe YouTube care este mandatul centrului dacă într-o campanie electorală un partid beneficiază de sprijinul unui „potențial dușman” și folosește informațiile respective pe social media.

”Mandatul e simplu (…) avem lege care ne obligă să acționăm. Ce face centrul național Cyberint în această situație? Dacă acea campanie e una de dezinformare, o campanie de influență, un atac hibrid la ordinea constituțională, adică influențează alegerile, influențarea alegerilor însemnînd că voința electoratului, care e parte din Constituție, dreptul de a alege și de a fi ales, este schimbată, adică votul nu mai e conform voinței fiecăruia și există influențe care conduc către alte procente și se schimbă ordinea constituțională, atunci noi ne folosim toate mijloacele și forța de care dispunem în serviciul de informații pentru a elimina acea amenințare. Asta înseamnă că contracarăm campania în online, înseamnă că dacă discutăm de o agenție de informații sau de site-uri, le punem jos, le închidem, cu ajutorul ANCOM, cu ajutorul Directoratului Național de Cibernetică”, a răspuns generalul SRI.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentNoi taxe și impozite pentru români. Guvernul vrea să scumpească viciile
Articolul următorAUR cere demisia ministrului de Externe Luminița Odobescu: „A semnat o declarație pe ascuns”