Într-un stat normal, suveran, declarațiile recente ale fostului ambasador al Statelor Unite ale Americii, domnul Adrian Zuckerman, în care acesta a dat de înțeles că statul american l-ar putea ajuta pe Nicolae Ciucă în campania prezidențială, ar fi trebuit să facă prima pagină în toate publicațiile de presă.
În România, în schimb, acestea reprezintă o normalitate. O altă zi într-o biată colonie!
Din câte știam eu, ingerințele străine în campaniile electorale ale unui stat sunt văzute cu ochi răi. Sau cel puțin așa ne minte Uniunea Europeană, care a cerut anul trecut o strategie coordonată pentru a mări reziliența Uniunii la ingerințele străine în alegerile europene. Sigur, raportul s-a concentrat în special asupra ingerințelor Rusiei și Chinei în UE, dar cum rămâne cu restul statelor care își permit, câteodată, cam prea multe interferențe la noi în țară?
Sigur, domnul Zuckerman, nemaifiind ambasador acreditat în România, nu încalcă Convenția de la Viena, art. 41 – 1, care precizează că diplomații străini nu trebuie să se amestece în treburile interne ale statului în care au fost acreditați. Dar declarațiile acestuia nu au cum să nu ne aducă aminte de multele ocazii din anii trecuți când ambasadorii diverselor state și-au permis să dicteze, la propriu, politica internă a țării noastre.
Românii nu vor uita prea curând de vizitele dragilor noștri politicieni la ambasade, de modul în care unii diplomații acreditați ai unor state prietene și-au permis să dea cu pumnul în masă la București, punând presiune pe politicienii noștri să rezolve anumite situații mai „sensibile”. Cazul Teo Peter ni-l amintim cu toții. La fel și de epoca lui Hans Klemm, fostul ambasador SUA care își permitea să facă observații publice la adresa politicienilor români. Despre marșurile LGBT, sponsorizate de zeci de ambasade, mai are rost să spun ceva?
Prea ușor ne-am obișnuit să vedem cum diverși ambasadori și diplomați străini vin la noi în țară ca niște veritabili stăpâni, gata să ne dea nouă lecții despre democrație. Prea ușor am acceptat ca interesele străine, fie că vorbim de cele americane, germane, rusești etc, să dicteze destinul acestui popor.
Gata!
Știți de ce avem nevoie? De un președinte al românilor, nu al străinilor! A venit momentul să repunem țara asta în mâinile cetățenilor, după 34 de ani de guvernări și Președinți care au știut doar să țină capul plecat și să aprobe pe bandă rulantă toate ordinele venite din afară.
Ori ne luăm suveranitatea înapoi anul acesta, ori rămânem pe veci o colonie numai bună de exploatat!
P.S.: Domnului Zuckerman mai am să îi spun următoarele: statul american mai bine s-ar ajuta pe el însuși în aceste luni, că are mare nevoie.
De ce spun asta?
Pentru că am văzut cu toții prestația Președintelui Biden la dezbaterea de săptămână trecută.
Sursa: Realitatea din AUR