Mandatul lui Francisc Tobă, deputat ales pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor, nu a fost validat, luni, de comisia de validare, a anunţat liderul AUR, George Simion. Acesta a ţinut să aprecieze şi poziţia UDMR, formaţiune pe care a atacat-o de la multe ori în ultima perioadă.

“Astăzi nu a fost validat un mandat din toţi parlamentarii – mandatul lui Francisc Tobă şi apreciez foarte mult poziţia adoptată de UDMR şi PSD în acest sens şi celelalte partide, desigur, nu au votat pentru a i se valida mandatul şi le felicit şi pe ele. Vom colabora cu toate forţele politice, vrem să facem o opoziţie, dar o opoziţie constructivă în interesul naţiunii române şi suntem deschişi oricând pentru a răspunde presei”, a afirmat George Simion, care face parte din comisia de validare.

El a susţinut că Francisc Tobă nu face parte din AUR.

“Într-adevăr, cineva care era pe listele Alianţei pentru Unirea Românilor, nu face parte din partidul AUR, acest Francisc Tobă, despre care am descoperit şi noi, se înscrisese în ultima zi, venea de la un alt partid, era secretar general acolo. Am descoperit că există suspiciuni în privinţa lui, aşa că nu am dorit validarea mandatului acestui domn până nu îşi clarifică situaţia legală. Niciun judecător nu a judecat pe fond crimele Revoluţiei şi aşteptăm pe Iliescu, Petre Roman şi toţi cei vinovaţi şi aflaţi în rechizitoriul dosarelor Revoluţiei şi Mineriadei să fie aduşi în faţa Justiţiei şi să nu fie scăpaţi pe diferite motive”, a adăugat Simion.

Comisia de validare, constituită luni de plenul Camerei Deputaţilor, s-a reunit pentru a valida mandatele deputaţilor.

Deputaţii ale căror mandate sunt validate urmează să depună jurământul în plenul Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor este considerată legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de parlamentar şi după depunerea jurământului de către aceştia.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentLudovic Orban este noul președinte al Camerei Deputaților
Articolul următorVIDEO | Realitatea PLUS, ajutorul lui Moș Crăciun