Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă depunerea în Parlament a unui proiect legislativ pentru instituirea unei proceduri de autorizare în regim de urgenţă a medicamentelor indicate în protocolul de tratament al bolii COVID-19, astfel încât acestea să poată fi introduse pe piaţă.

“La iniţiativa specialiştilor noştri, doctorii Sorin Muncaciu şi Silviu-Titus Păunescu, am depus un proiect de lege pentru reglementarea unei proceduri de autorizare rapidă a acestor medicamente, care sunt, în fapt, utilizate în prima linie, alături de vaccinuri aprobate în regim de urgenţă de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA). În momentul de faţă, medicamentele, cum ar fi cele antivirale, pot fi autorizate doar prin parcurgerea unei proceduri greoaie şi îndelungate în faţa Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România, procedură incompatibilă cu nevoia societăţii româneşti de a asigura prezenţa pe piaţă a acestor tratamente în regim de urgenţă”, precizează, joi, deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, într-un comunicat de presă.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentMinistrul Sănătăţii: Suntem expuşi unui viitor val pandemic. La 43% rată de vaccinare, România nu are cum să scape
Articolul următorPreşedintele PNL Argeş, şeful organizaţiei municipale Pitești, vicepreşedintele organizaţiei judeţene a liberalilor şi comisarul OPC Argeş, Ovidiu Chiru, urmăriţi penal