Săptămână maraton pe scena politică. Bolojan, așteptat de două ori să dea socoteală în fața Parlamentului

Săptămână maraton pe scena politică. Bolojan, așteptat de două ori să dea socoteală în fața Parlamentului
Urmează zile tensionate pentru premierul Ilie Bolojan. Șeful Executivului este așteptat de două ori în Parlament, în timp ce în paralel coaliția trebuie să finalizeze bugetul, iar CCR este așteptată cu decizia privind pensiile speciale, conform Realitatea Plus.
Urmează zile tensionate pentru premierul Ilie Bolojan. Șeful Executivului este așteptat de două ori în Parlament, în timp ce în paralel coaliția trebuie să finalizeze bugetul, iar CCR este așteptată cu decizia privind pensiile speciale, conform Realitatea Plus.
Încă de la începutul săptămânii, Bolojan și alți doi miniștri sunt chemați în fața Parlamentului, după ce opoziția a depus trei moțiuni simple. Una vizează situația din educație, unde premierul este chemat să dea explicații în calitate de ministru interimar. Alte două moțiuni privesc domeniul apărării și Ministerul de Externe, condus de Oana Țoiu, în contextul scandalului legat de Mercosur.
Săptămână maraton pentru Ilie Bolojan
Pe lângă confruntarea politică din Legislativ, coaliția trebuie să decidă forma finală a bugetului, în condițiile în care România este deja în a doua lună a anului fără un plan financiar adoptat. Liderii trebuie să stabilească dacă măsurile de sprijin propuse de PSD vor fi incluse sau nu în construcția bugetară.
Spre finalul săptămânii, premierul revine în Parlament pentru a-și asuma răspunderea pe al treilea pachet de măsuri în care se regăsește reforma administrației și un set de măsuri pentru relansarea economică.
Decizia privind pensiile speciale, așteptată cu sufletul la gură
Miercuri este ziua cu cele mai mari mize. La Curtea de Apel București se decide dacă va fi suspendat magistratul numit de președintele Nicușor Dan la Curtea Constituțională a României. În aceeași zi este programată și ședința Curții Constituționale în care ar trebui să fie tranșată reforma pensiilor speciale.
Dacă judecătorii Curții de Apel vor dispune suspendarea magistratului, este posibilă o amânare a deciziei privind pensiile speciale, ceea ce ar putea pune în pericol cele 213 milioane de euro din PNRR.
Citește și:
- 20:37 - Parlamentul a decis să accepte prezența pe teritoriul României a unor echipamente şi forţe militare americane
- 20:34 - Ion Cristoiu, analiza momentului despre implicarea României în conflictul SUA-Iran: „AUR este marele câștigător al momentului, pentru că vrea pace”
- 20:32 - Anca Alexandrescu: „Nu vreau să expunem România în acest moment”
- 20:30 - Ediție explozivă a emisiunii „Culisele Statului Paralel”: George Simion vine în platou să demaște planurile Sistemului privind implicarea României în războiul cu Iran
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News










