NICUȘOR DAN REFUZĂ DEZBATEREA

Comunicat al Clubului de Presă
– Comunicat al Clubului de Presă –
Conform unui comunicat anterior, opinia publică a fost informată, la fel ca și cei doi candidați prezidențiali, că există disponibilitatea ca, în numele jurnaliștilor din Clubul de Presă să organizăm o dezbatere, fie luni, 12 mai, fie marți, 13 mai, începând de la orele 18:00.
Formatul, fără a intra în alte detalii, permitea Clubului de Presă să propună cinci jurnaliști care să le pună întrebări candidaților referitoare la programul lor prezidențial, fiecare dintre cei doi prezidențiabili având posibilitatea ca, la rândul lor, să propună câte trei jurnaliști, care să adreseze întrebări în cruciș celuilalt candidat.
Clubul de Presă și-a arătat, de asemenea, disponibilitatea de a negocia detaliile cu cei doi candidați și de a asigura accesul tuturor televiziunilor la respectiva dezbatere pentru ca un public cât mai larg să poată fi informat asupra intențiilor acestora.
Din păcate, în ciuda demersurilor noastre repetate, domnul Nicușor Dan a ignorat cu desăvârșire această invitație. Ne-a desconsiderat și nu ne-a dat niciun răspuns. În consecință, considerăm că acesta refuză implicit o dezbatere, astfel încât ne declinăm intenția de a ne duce demersul până la capăt.
În numele Consiliului de Onoare,
Sorin Roșca Stănescu
10.05.2025
Citește și:
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News











