ÎN TIMP CE REZERVIȘTII SUNT ȚINUȚI LA COZI ÎN FRIG, NICUȘOR DAN DISCUTĂ CU ELITELE EUROPENE DESPRE SPRIJINUL PENTRU UCRAINA

Nicușor Dan a discutat cu președintele Consiliului European
Nicușor Dan a discutat cu președintele Consiliului European despre ajutorul pentru Ucraina și apărarea Uniunii Europene.
În loc să vină cu o reacție cu privire la dezastrul din țară, odată cu mobilizarea rezerviștilor din armată, gestionată dezastruos de ministrul Ionuț Moșteanu, Nicușor Dan face ce știe mai bine: a avut o discuție cu președintele Consiliului European, Antonio Costa iar această discuție a vizat sprijinul pentru Ucraina, dar și apărarea Uniunii Europene.
Nicușor Dan ignoră haosul din țară provocat de mobilizarea rezerviștilor și continuă să se preocupe de ajutorul acordat Ucrainei. Președintele a avut o convorbire telefonică cu șeful Consiliului European Antonio Costa, discuție crucială cu care s-a lăudat și pe rețelele sociale.
„Tocmai am avut o convorbire productivă cu președintele António Costa înaintea summitului #EUCO de săptămâna viitoare. Am discutat despre apărarea UE, sprijinul pentru Ucraina, cel de-al 19-lea pachet de sancțiuni și stimularea competitivității UE prin simplificarea birocrației și tranziția verde/digitală. Am subliniat necesitatea unor politici climatice echitabile și echilibrate, care să nu împiedice creșterea economică și competitivitatea. De asemenea, am salutat viitorul Plan european pentru locuințe la prețuri accesibile”, a transmis Nicușor Dan pe X.
Această întrevedere a lui Nicușor Dan se înscrie în rândul tuturor întâlnirilor recente sau discuțiilor pe care președintele României le-a avut și în care prioritar a fost sprijinul pentru țara aflată în război.
În ceea ce privește scandalul convocării rezerviștilor, președintele țării, care este și Comandantul Suprem al Armatei, a păstrat o tăcere discretă, contrar așteptărilor ca acesta să să explice dacă ia măsuri după haosul total legat de „marea mobilizare”.
Mobilizarea eșuată, analizată doar la Televiziunea Poporului. Dacă ești rezervist și ai primit ordin de mobilizare, trimite povestea pe redactie@realitatea.net
Citește și:
- 15:26 - STB, „gaura neagră” a Capitalei: 10.000 de angajați și o politizare cronică pe banii bucureștenilor
- 14:04 - Guvernul Bolojan, la proba bugetului. Săptămână de foc pentru Coaliție
- 12:32 - Ciobanii din Sibiu se revoltă față de acordul Mercosur
- 10:46 - Piedone aruncă bomba despre controlul judiciar în dosarul de braconaj: „Un subofițer a făcut pseudo-procese verbale”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din AUR și pe Google News











