Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat că interdicția de a intra pe teritoriul Ucrainei pentru liderul AUR, George Simion, va fi menținută și prelungită în interesul securității naționale. Această decizie vine în contextul în care interdicția inițială, care ar fi trebuit să expire în cursul acestei luni, va fi menținută pentru o perioadă nedeterminată.

“Dorim să vă informăm că decizia de interzicere a intrării în țara noastră a cetățeanului român pe care l-ați menționat (George Simion – n. red.) este încă în vigoare în interesul securității naționale a Ucrainei”, se arată în comunicatul SBU transmis publicației podul.ro.

În ceea ce privește informațiile referitoare la întâlnirile lui George Simion cu agenți FSB din Cernăuți, în vestul Ucrainei, SBU a declarat că aceste informații sunt clasificate. “Sunt solicitări care se referă la informații cu acces limitat și nu fac obiectul dezvăluirii”, au transmis reprezentanții SBU.

Întrebările cu privire la trimiterea către Serviciul Român de Informații (SRI) și Serviciul de Informații Externe (SIE) a probelor video și foto privind legăturile lui George Simion cu serviciile secrete rusești rămân fără răspuns clar din partea SBU.

Această decizie vine la câteva luni după ce SBU a confirmat interdicția de 3 ani de intrare pe teritoriul Ucrainei pentru liderul AUR, George Simion. De asemenea, în vara lui 2023, fostul ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, a anunțat că serviciile de informații ucrainene dețin fotografii și înregistrări video care îl surprind pe liderul AUR la întâlniri cu agenți ai Kremlinului.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentCarvana Medicală și-a început misiunea în județul Bihor. 7 luni de activitate, 31 județe, peste 16.000 de pacienți
Articolul următorCarvana Medicală continuă misiunea în județul Bihor Peste 500 de bihoreni au beneficiat de servicii medicale gratuite