Senatorul Călin Gheorghe Matieş anunţă, vineri, afilierea la Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR), el criticând organizaţia Alba a PSD care nu-l mai susţine pentru a candida pentru Primăria Alba Iulia şi spunând că „s-a încercat să devină această organizaţie un blat sau un apendice al PNL-uli sau al USR- ului”.

„Am luat această decizie nu foarte simplă şi am luat această decizie la insistenţa organizaţiei. A contat pentru noi, prima dată, onoarea. Aveam de a ales între a fi laşi şi a avea onoare, între a rămâne cu organizaţia şi a accepta postul de deputat de la PSD, am avut de ales între a continua proiectul pe care l-am început, proiectul nostru fără blaturi şi de a rămâne într-o zonă fără demnitate, de aceea, astăzi eu am luat hotărârea de a mă afilia cu AUR şi le mulîumesc colegilor AUR şi domnului preşedinte George Simion că a acceptat venirea mea în AUR”, a declarat Mătieş într-o conferinţă de presă, inforemază News.ro.

Acesta a reclamat că, deşi în urmă cu un an şi jumătate, fusese desemnat drept candidat al PSD pentru Primăria municipiului Alba Iulia, iar acest lucru a fost acceptat de partid, inclusiv prin vot în Consiliul Politic Judeţean al PSD, ulterior „acest lucru nu a mai fost posibil şi s-a încercat să devină această organizaţie un blat sau un apendice al PNL-ului sau al USR- ului”.

Pe de altă parte, parlamentarul a arătat că membrii din organizaţia Alba Iulia au „fost foarte supăraţi” când li s-a comunicat că primarul din Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, va trece la PSD şi că acesta va candida pentru nou mandat din partea partidului, acestea fiind deciziile luate „de la Bucureşti”.

Mătieş a precizat că i s-a promis primul loc pe lista de candidaţi a PSD pentru Camera Deputaţilor, dar a refuzat.

Senatorul a precizat că decizia de a renunţa la apartenenţa la PSD a fost a organizaţiei din care a făcut parte. Întrebat câţi membri au PSD Alba Iulia l-au urmat în AUR, acesta a răspuns: „sunt o sută, o sută şi ceva de oameni”. Printre aceştia se numără preşedintele organizaţiei de pensionari şi cel al organizaţiei locale de tineret.

Matieş a mai spus, răspunzând unei întrebări: „Discuţia nu a fost de a prelua preşedinţia organizaţiei, discuţia de a fi coordonatorul organizaţiei AUR Alba”.

Întrebat dacă el a iniţiat discuţiile pentru a intra în AUR, Matieş a răspuns: „Prima dată a venit George Simion către mine, acum două luni, a mai fost şi anul trecut, m-a mai căutat şi acum doi ani şi nu am fost la birou”.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentAvertismentul BNR: „Prețurile vor crește și la anul”. Ne așteaptă cele mai scumpe sărbători din ultimii ani
Articolul următorSimion declară război traseiștilor politici: Pentru fiecare membru plecat de la mine, voi lua doi de la adversari – Ce pregătește liderul AUR