România riscă să piardă banii din Programul Național de Redresare și Reziliență, iar acum noul Executiv încearcă să renegocieze programul cu oficialii europeni. Legea salarizării ar fi trebuit finalizată anul trecut, în iulie, și a rămas în sertar, iar acum statul vrea să o amâne până la finalul anului viitor. Nici eliminarea pensiilor speciale sau reforma fiscală nu sunt finalizate, iar spitalele promise românilor rămân doar pe hârtie.
“Există un numar de 4 și aproape 5 spitale care n-au progres deloc. Pachetul fiscal este una dintre reformele principale asumate de Bolojan și de Coaliție.
Pe problema salarizării, este necesar un timp de pregătire, de ajustare la noile condiții bugetar-fiscale și, având în vedere că pregatirea acestui act normativ încă mai e nevoie de lucruri, s-a trimis un prim draft către Comisie, dar nu e realist. Există un preacord de principiu să fie pusă pe sfârșitul trimestrului.
În privința pensiilor speciale, există deja niște eforturi juridice serioase pentru a putea ca remedierea problemei pe care o avem în zona magistraților să fie definitivă și să nu mai fie întoarsă.
Problema fiscal-bugetară este una de securitate națională”, spune Dragoș Pîslaru.
Invitat la Realitatea PLUS, senatorul AUR Petrișor Peiu a atras atenția că Guvernul Bolojan nu este deloc realist.
“Nu există un plan național de redresare și reziliență adresat doar României. Uniunea Europeană are un mecanism de redresare și reziliență care a fost oferit tuturor celor 27 de state membre și care are aceleași reguli pentru toate statele membre.
Dacă România va care o păsuire într-un anumit domeniu, același lucru poate după aia să-l facă orice stat. Or Comisia Europeană nu vrea să deschidă Cutia Pandorei. Dacă nu se va renegocia mecanismul de redresare și reziliență pentru toate statele, sunt zero șanse ca România să beneficieze de vreo indulgență. Și atunci, realist vorbind, domnul ministru Pîslaru este puțin optimist pentru că cred că vorbim despre un risc de dezangajare de vreo 10 miliarde de euro. Avem foarte multe lucruri pe care nu mai avem cum să le îndeplinim: nu avem cum să terminăm autostrăzile A7 și A8, nu mai avem cum să facem metrou la Cluj, nu se poate face Legea salarizării unice pentru că ar însemna un efort bugetar suplimentar.
După cum vedeți, Guvernul nu a făcut nici măcar pachetul de reforme fiscale, a împins spre 15 octombie 2025, și atunci toate cererile de plată care urmează fie vor fi aprobate parțial, fie nu vor fi aprobate deloc. Trebui să fim extrem de realiști. Domnul ministru Pîslaru a avut pentru prima ieșire în calitate de ministru numai “vești bune”, numai vești proaste să ne dea. Printre altele, ceea ce a spus, dar cu alte cuvinte, este următorul lucru: toate aceste obiective pe care ne-am apucat să le facem și nu le vom termina și nu vom putea obține banii din PNRR vor fi terminate cu bani din bugetul național. Adică din impozitele și taxele care se strâng de la români și de la antreprenori. Cam asta a spus Pîslaru și asta este realitatea”, a explicat Petrișor Peiu.
Sursa: Realitatea din AUR


















