Deputatul AUR Mohammad Murat a lansat, vineri, acuzații extrem de grave la adresa autorităților. Parlamentarul susține că producătorii români sunt împiedicați să își vândă produsele chiar de către cei care ar trebui să îi sprijine. Acuzațiile vin după ce reprezentanții AUR nu a primit autorizația de a comercializa produse românești la târgul de toamnă „Recolta de Aur” în București.
“Am obținut autorizația pentru a manifesta aici, fără comercializare. Dar nu scrie că fără. Ulterior, miercuri, am depus actele pentru a putea comercializa. Până astăzi nu am primit un răspuns. Mai devreme a venit Poliția Locală să spună că nu au voie să vândă, că încă nu s-a aprobat.
Probabil se va aproba luni, după ce se termină acest târg. E trist ce se întâmplă pentru că intenția noastră este doar să încercăm să facem un canal de comunicare direct de la cei care produc, se chinuie, pentru cei care consumă. Dacă nici măcar nu au șansa ei să vândă direct, fără să fie taxați cu adaosuri comerciale de 300%, 400% iar cetățenii – și, în special pensionarii, care au pensii de 2000 de lei – nu au dreptul de a cumpăra mai ieftin când pot. De ce? Pentru că nu ai voie.
De două săptămâni vedem de așa-numita plafonare a adaosului. Ieri eram cu un prieten care face afaceri în Serbia, de exemplu: 3000 de produse au adaos comercial până în 20% și încă 12 – lapte, ouă, pâine – 10%. În Franța e adaos până în 10% la 100 de produse de bază. De ce acolo liderii, în Serbia, respectă legile și au 3000 de produse cu adaos limitat iar în România nu trebuie să respecte nimic?”, a declarat deputatul AUR, pentru Realitatea PLUS.
“E o problemă, o boală care e la toate nivelele”, a adăugat deputatul AUR, întrebat ce interese crede că sunt la mijloc.
Sursa: Realitatea din AUR














