Senatorul AUR Petrișor Peiu a spus adevărul despre întâlnirea dintre liderul partidului, George Simion, și James E. Trainor, fost comisar al Comisiei Electorale Federale din SUA, în contextul acuzațiilor apărute în spațiul public.
„Adevărul despre întâlnirea dintre George Simion și James E. Trainor, fost comisar al Comisiei Electorale Federale din SUA. Trainor a venit în România însoțit de Dragoș Sprânceană. El a avut pe 3 mai 2025 (sâmbătă înainte de turul I al alegerilor prezidențiale) întâlnirile pe care i le programase Sprânceană, adică cu Ciolacu (atunci premier) și cu Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare.”, a spus Petrișor Peiu.
Petrișor Peiu, adevărul despre întâlnirea lui George Simion cu James E. Trainor
Senatorul AUR afirmă că discuția cu liderul opoziției nu ar fi fost planificată din timp, ci ar fi apărut abia spre finalul zilei, după întâlnirile cu reprezentanții puterii.
„Spre seară, probabil realizând că ar fi penibil să întocmească un raport fără să discute și cu opoziția, Dragoș Sprânceană cere brusc o întrevedere cu George Simion. Îmi aduc aminte că am insistat ca întâlnirea să nu aibă loc, pentru că era cel puțin nepoliticos să ceri o întâlnire cu liderul opoziției cu o jumătate de oră înainte. Dar George Simion a acceptat să îl întâlnească pe Trainor și, având în vedere ora înaintată (se făcuse 22:30), l-a invitat pe acesta la masă, la un restaurant, unde se afla cu alți doi conservatori americani.”, a subliniat liderul senatorilor AUR.
Peiu mai spune că și detaliile concrete ale întâlnirii ar contrazice scenariile prezentate ulterior în spațiul public. El susține că discuția a fost una informală și fără elemente care să indice vreo negociere sau înțelegere politică.
Ce spune liderul senatorilor AUR despre discuțiile legate de Visa Waiver
„După cum se vede din fotografia făcută atunci, pe masă era doar… apă. La finalul întâlnirii, ora 00:14, Dragoș Sprânceană mi-a trimis un mesaj: „Meeting was good. Historical day tomorrow. Go vote”, a adăugat senatorul AUR.
Un alt subiect adus în discuție este legat de programul Visa Waiver. Senatorul respinge ideea că liderul AUR ar fi putut influența o decizie a autorităților americane.
„Cât privește acuzațiile privind influențarea de către George Simion a deciziei SUA de scoatere a României din programul Visa Waiver, iată datele și faptele ușor verificabile: SUA au decis să scoată România din programul Visa Waiver pe 25 martie 2025, iar George Simion a fost în SUA pe 17-18 aprilie 2025. Indiferent cu cine ar fi vorbit, greu de crezut că putea influența o decizie luată cu trei săptămâni înainte.”, a mai spus liderul senatorilor AUR.
Petrișor Peiu a subliniat clar că prezentarea cronologică a faptelor arată că întâlnirea a fost una punctuală și fără implicațiile sugerate în ultimele zile, iar acuzațiile ar avea mai degrabă o miză politică.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR) Notificare privind transparența la Realitatea.net
Sursa: Realitatea din AUR














