A început dezbaterea din Parlament pe tema Moțiunii AUR împotriva Guvernului Bolojan. După citirea documentului au urmat luările de cuvânt ale principalilor lideri politici – Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu și George Simion, iar acum se derulează procedura votului secret, cu bile.
UPDATE 17:45 A început votarea moțiunii de cenzură. Votul este secret cu bile: bila albă în urna albă și bila neagră în urna neagră înseamnă vot “pentru”, iar bila albă în urna neagră și bila neagră în urna albă înseamnă vot “contra”.
UPDATE 17:10 Liderul AUR George Simion:
Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremier. Nu unul, nu doi, nu trei, nu patru ci cinci vicepremieri.
Și voi faceți un apel la austeritate când luați de la mame, când aveți cinci vicepremieri? Unul de la PSD, unul de la PNL, unul de la UDMR, unul de la ăla mic de la Cotroceni.
Foarte mulți înțeleg absurdul situației, poate chiar și bietul premier care stă acolo în fața dvs ar vrea să nu existe cinci vicepremieri, dar nu poate săracul. Stă acolo lipsit de pârghii, amenințat, șantajat știind că are propriii scheleți în buzunar.
Mâna dreaptă a lui Ciolacu, cu care făcea de toate, spune că e responsabil tocmai când a numit cei cinci vicepremieri. Fiecare dintre ei are cinci secretare, cinci case de la RA APPS, cinci mașini. Și voi cereți sacrificii de la români.
O să ne mai întâlnim și luna viitoare pentru o moțiune de cenzură, și în septembrie. Si vom mai depune moțiuni de cenzură, motiuni simple, interpelări, până când veți rămâne cu un vicepremier, nu cu cinci
UPDATE 16:55 Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu:
Azi, România nu are nevoie de lozinci, ci de consistență și luciditate.
Românii vor soluții clare, asumate cu mult curaj, care să corecteze problemele existente.
PSD nu va fi niciodată parte dintr-un scenariu iresponsabil.
Trebuie cu toții să înțelegem că instituțiile democratice nu sunt jucării.
(…)
Nu putem repeta greșelile guvernării din 2010-2011, când austeritatea a distrus economia și a aruncat milioane de români în sărăcie.
Primul pachet de măsuri a pus povara aproape exclusiv pe românii cu venituri mici. Fuga după recuperarea deficitului nu trebuie să transforme România într-un stat fanariot.
Statul trebuie să-și facă mai întâi curățenie în propria ogradă, în propriile sisteme publice și nu invers.
Am propus în coaliție, și partenerii pot confirma acest lucru, o alternativă rațională la această creștere de taxe. O alternativă pe care toată Europa civilizată o aplică, o alternativă care a fost validată de Banca Mondială, Comisia Europeană și OECD.
Această alternativă simplă și corectă era impozitul progresiv. Nu mai era nevoie de creșterea TVA dacă acest principiu era corect aplicat. Cei cu venituri mici plăteau mai puțin, iar cei cu venituri mari plăteau mai mult, dar aveau posibilitatea de a-și deduce cheltuielile cu sănătatea, educația copiilor sau investițiile în propria dezvoltare. Aceasta era soluția corectă și echitabilă, cu care puteam depăși această criză cu costuri mult mai reduse.
A-i cere cuiva să își taie de bună-voie sinecura este ca și cum ai cânta la flaut într-o sală plină de băieți de cartier și să speri că aceștia vor lăcrima de emoție.
Dar dreptatea trebuie să se facă acolo unde trebuie: în consiliile de administrație umflate, în companiile de stat cu pierderi, de la băieții șmecheri din energie, de la evazioniștii de profesie, care secătuiesc bugetul și râd în fața legii.
UPDATE 16:45 Premierul Ilie Bolojan a prezentat poziția Guvernului:
Atunci când am angajat răspunderea Guvernului am explicat situația în care se află România. Am spus că îmi asum ordine în finanțe, bună guvernare și respectul pentru cetățeni. Mi-am exprimat convingerea că luând aceste măsuri vom evita un scenariu de criză.
Dacă facem ce trebuie făcut lucrurile se vor îndrepta, e convingerea și promisiunea mea.
Avem primele semnale pozitive: costurile la care ne împrumutăm au început să scadă, recâștigăm încredere pe piețele internaționale.
Doar din reducerea dobânzii am economisit deja 200 de milioane de dolari.
Trebuie să continuăm, nu să ne oprim aici.
Întreb opoziția: în afară de un exercițiu politic, ce rost are această moțiune?
Suntem aici să corectăm aceste neajunsuri, din acest motiv ne-am angajat răspunderea.
UPDATE 16:13 – Ramona Bruynseels, secretarul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților a început să citească moțiunea. TEXTUL INTEGRAL AICI
UPDATE 16:05 Parlamentul a început dezbaterea, și va vota, astăzi, moțiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului condus de Ilie Bolojan. Sunt prezenți 340 de parlamentari.
Opoziția a inițiat acest demers ca urmare a asumării răspunderii Guvernului în legislativ pe primul pachet de măsuri fiscale de reducere a deficitului bugetar.
Senatorii și deputații sunt chemați din nou din vacanță pentru a decide asupra moțiunii de cenzură a opoziției depusă de 131 de parlamentari.
Astfel, textul acesteia va fi citit din nou în plenul reunit, după care grupurile parlamentare vor avea cuvântul în funcție de ponderea din legislativ.
Ulterior acestor dezbateri, senatorii și deputații se vor exprima prin vot cu bile asupra moțiunii, pentru a trece fiind nevoie de cel puțin 233 de voturi favorabile.
George Simion, despre moțiunea de cenzură: ”Doar strigătul poporului în stradă va face 233 de parlamentari să voteze”
AUR reclamă, printre altele, că măsurile propuse în proiectul de lege asumat de Executiv sunt menite să inducă recesiune și scăderea nivelului de trai, iar costul austerității este repartizat doar românilor.
Dacă documentul va fi respins prin vot, atunci pachetul de măsuri fiscale va fi considerat adoptat.
Textul moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Ce conține documentul care face actualul Executiv să tremure
Opoziția mai are o posibilitate de a se opune intrării în vigoare a pachetului de măsuri, prin atacarea acestuia la Curtea Constituțională, intenție deja anunțată de cei de la AUR.
Sursa: Realitatea din AUR














