Consilierul prezidenţial Radu Burnete a transmis luni un mesaj, în urma alegerilor parlamentare din Republica Moldova, arătând că Europa de Est îi va demonstra Rusiei, în ciuda războiului şi propagandei, că în 1989 s-a încheiat un ciclu istoric şi s-a păşit definitiv în spaţiul occidental, iar Ucraina şi R. Moldova vor fi şi ele parte din acest spaţiu.
”Europa de Est îi va demonstra Rusiei, în ciuda războiului şi propagandei, că în 1989 s-a încheiat un ciclu istoric şi am păşit definitiv în spaţiul occidental, al libertăţii, drepturilor. Al umanismului. Ucraina şi Republica Moldova vor fi şi ele parte din acest spaţiu. Nu e o lume perfectă, dar nu e barbarism şi dictatură. Presiunile nu se vor opri. Va trebui să învăţăm să ne întărim societatea şi economia.
Să ne educăm pentru a ne feri de minciunile sfruntate împinse spre noi. Va trebui să dezvoltăm toate instrumentele de care avem nevoie ca să ne putem apăra destinul şi alegerea noastră: viaţă în libertate, liberalism şi proprietate privată şi democraţie în Uniunea Europeană. Poate cândva, cu siguranţă nu cred că în timpul vieţii mele, Rusia va alege şi ea acest drum.
Până atunci cu cât mai departe, cu atât mai bine. Bravo, Republica Moldova!”, a fost mesajul consilierul prezidenţial.













