Vicepreședintele AUR, Marius Lulea, lansează acuzații grave la adresa lui Nicușor Dan, pe care îl acuză că a „făcut de rușine România” prin eforturile sale de a demonstra temeinicia anulării alegerilor prezidențiale din decembrie 2024. Potrivit lui Lulea, documentele prezentate de Dan în fața partenerilor europeni nu au avut valoare juridică, ci au fost simple „înșiruiri” fără dovezi reale.
Într-o intervenție la Realitatea Plus, vicepreședintele AUR a lansat un apel public către magistrați, cerându-le fermitate și independență în fața presiunilor politice pe care le face președintele Nicușor Dan în spațiul public.
“Consider că judecătorii ar trebui să aibă mai mult curaj, pentru că în decembrie 2024 s-au întâmplat multe chestiuni ilegale și neconstituționale. Este total anormal ca un președinte al unei țări, chiar dacă nu este președinte legitim, să facă lobby în spațiul public pentru ca o persoană să fie acuzată pe nedrept.
Ceea ce vedem noi este un act extrem de grav și, dincolo de ilegalitatea acestui act, vorbim despre lipsa de morală a președintelui, în condițiile în care justiția trebuie să se pronunțe. De aceea, judecătorii nu trebuie să cadă în această capcană a presiunii politice executate în spațiul public,” a afirmat liderul suvernist.
Lulea: Sunt convins că liderii europeni știu să deosebească “basmele” lui Nicușor Dan de argumentele juridice
Marius Lulea a criticat în termeni duri prestația lui Nicușor Dan la Copenhaga, unde s-a prezentat în fața oficialilor europeni cu un document însăilat, “redactat parcă de un elev”, care să justifice, chipurile, decizia de anulare a alegerilor.
Mi se pare anormal ca în România un procuror să aibă tupeul să prezinte un astfel de document total neprofesionist și să-i spună că reprezintă un raport în fața instanțelor de judecată.
Broșura lui Florența, maculatură bună pentru citit în avion. Nicușor Dan le-a dat tuturor o copie, la Copenhaga
În mod normal, judecătorii ar fi trebuit să ia documentele, să le trimită înapoi către procurori și aceștia să întocmească dosarul. În viitorul imediat apropiat va fi necesară o procedură pentru ca președintele să vină să explice actele ilegale pe care le face”, a declarat Lulea.
Sursa: Realitatea din AUR
















