Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani, pentru ca banii astfel economisiți să fie utilizați pentru finanțarea unor proiecte din PNRR, au indicat surse oficiale, citate de un post TV.
Decizia a fost luată în contextul în care noul ministr al Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a anunțat chiar la ceremonia de primire a mandatului că toate programele de la Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) vor fi analizate şi și se va decide care vor fi blocate și care vor fi lansate în perioada următoare,
“Va trebui să vedem cum ducem banii să fie folosiţi cât mai eficient şi pe proiectele care au cel mai mare impact de reducere de emisii.”, a spus Diana Buzoianu.
Suspendarea programului Rabla reprezintă o sfidare pentru mii de români care au achitat deja avansul pentru autoturisme și așteptau lansarea programului. Vânzările de mașini noi sunt și ele afectate. În luna mai, înmatriculările autoturismelor noi au scăzut cu 32,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, cel mai mare deficit fiind la capitolul vehicule electrice.
După primele cinci luni ale anului din 2025 înmatriculările au scăzut cu 41,2%. România a ajuns pe ultimul loc din Uniunea Europeană la acest capitol, potrivit Curs de Guvernare













