Avertisment dur din cauza deputatului Aur Fabian Radu. Acesta susține că George Simion este amenințat pe rețelele de socializare pe modelul activistului american ucis săptămâna trecută, Charlie Kirk. 

“Totul a pornit după uciderea lui Charlie Kirk în Statele Unite, unde o serie de influenceri de la noi – persoane populare pe rețelele sociale – au dat drumul unui festival al urii, cu fel de fel de comentarii negative. Asta a venit și în completarea poziției pe care a avut-o George Simion în Londra, în Marea Britanie, după ce a participat la acel miting de acolo. Au început fel de fel de  comentarii: “Când îl avem și noi pe Charlie Kirk al nostru? Când îi închide cineva gura lui Simion?” Sunt nenumărate comentarii care pot fi văzute – unele dintre ele au fost șterse, unele au rămas”, a declarat luni, într-o intervenție la Realitatea PLUS, deputatul AUR. 

Imagine

Imagine

“Ceea ce este strigător la cer” – spune Fabian Radu – este “dublul standard pe care îl vedem de fiecare dată”, referindu-se la lipsa de reacție a ministrului de Interne Cătălin Predoiu. 

Imagine

“Dl Predoiu nu pare să se sesizeze la astfel de acțiuni care sunt îndreptate împotriva unui demnitar, unui ales al poporului român. Nu mai vorbim despre faptul că este și liderul principalului partid de Opoziție și că a fost candidatul la prezidențiale, care era și să fie președinte. Ori așa, astfel de lucruri, nu pot rămâne nebăgate în seamă. Ar fi de datoria organelor statului să se autosesizeze în astfel de cazuri”, a mai spus reprezentantul AUR. 

Întrebat ce urmează să facă partidul AUR în perioada următoare în legătură cu această situație, deputatul a răspuns: “Sunt nenumărate astfel de mesaje și sunt mai mulți influenceri care au dat tonul la comentarii, care cumva le încurajează și le girează, ceea ce mi se pare o lipsă de responsabilitate din partea lor, având așa de mulți urmăritori care iau de bun ceea ce ei promovează”. 

Parlamentarul a precizat că foarte multe persoane își ascund adevărata identitate pe rețelele de socializare, astfel încât nu se poate știi cine sunt cu adevărat persoanele care au făcut respectivele comentarii.

“Nu știm dacă sunt boți sau dacă sunt persoane care, pur și simplu, vor să rămână private și anonime, însă trebuie să existe o responsabilitate în declarațiile pe care le fac acești oameni. Am spus – vorbim despre dublu standard. Vedem cu Călin Georgescu este în continuare – se face anul imediat – chemat la control judiciar pentru faptul că a vorbit liber și și-a spus ideile; vedem cum ații sunt ținuți în închisoare, cum este Stegarul dac, și persoane care amenință cu moartea direct sau voalat nu sunt cercetate de nimeni și nu sunt chemate să dea niciun fel de socoteală. Este vorba de incitare la ură, incitare la violență la adresa unui demnitar, reprezentant al poporului român, liderul principalului partid de Opoziție. Nu sunt normale astfel de lucruri și nu este normal ca în societatea în acre trăim astăzi să nu avem voie să trăim liber și să ne exprimăm ideile și gândurile”, a declarat deputatul AUR. 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentANCA ALEXANDRESCU, DEZVĂLUIRI EXPLOZIVE DESPRE INTERESUL AMERICANILOR FAȚĂ DE ANULAREA ALEGERILOR. MINIȘTRII REZIST, PANICAȚI, CER INFORMAȚII – DOCUMENT
Articolul următorFUNCȚIONARII PUBLICI, PROTEST MASIV ÎN FAȚA GUVERNULUI