Liderul AUR, George Simion, a lansat un mesaj dur în urma unor amenințări grave la adresa sa, mergând până la a sugera eliminarea sa fizică. Într-o declarație amplă, făcând o parelale cu asasinarea activistului conservator amercian Charlie Kirk, liderul suveranist a afirmat că cei care conduc România “ar face orice” pentru a elimina opoziția patriotică.
„Ar vrea ca problema asta, suveranistă, georgistă, auristă să dispară din România. Ar fi în stare să facă orice ca națiunea, familia, credința, libertatea să nu mai fie atât de înrădăcinate în inimile și mințile românilor”, a spus Simion într-o intervenție publică.
Potrivit liderului AUR, metodele folosite împotriva sa și a celor care împărtășesc aceleași valori nu sunt doar politice, ci și mediatice și administrative. „Pentru asta sunt în stare să facă orice înscenare, orice manipulare. Sunt dispuși să facă orice pentru a ne duce în derizoriu, pentru a ne desființa, pentru a ne scoate în afara legii, pentru a ne aresta și, așa cum ați văzut în America, dar nu numai în America, pentru a ne elimina fizic. Asta se face prin intermediul televiziunilor, asta se face prin propagandă, asta se face prin instrumentele administrative pe care ei le au la îndemână.”
Simion susține că, deși metodele represive nu mai sunt la fel de brutale ca în trecut, scopul ar fi același:
„Față de sfârșitul anilor ’40, nu mai pot face acest lucru pe scară largă, cu mii de români, și nivelul cenzurii, nivelul represiunii este unul mai mic, mai perfid, mai înșelător. Dar ținta este aceeași: ca ei să controleze România, ca ei să controleze națiunile, ca ei să controleze felul de gândire al societății.”
Declarația vine într-un context tensionat, marcat de proteste, acuzații de cenzură și polarizare politică accentuată. Până la această oră, autoritățile nu au comentat public afirmațiile lui Georges Simion.
Sursa: Realitatea din AUR













