Liderul AUR intervine în lupta dintre Guvern și magistrați. George Simion susține în continuare proiectul propus de el, „o formulă decentă, ca nicio pensie în România, până nu revenim la o datorie publică de sub 50%, nici o pensie să nu fie mai mare decât salariul președintelui”, a declarat acesta.
„Nu mi se pare corect ca oamenii care câștigă 10 mii, 12 mii, 14 mii lei să fie menționați, ostracizați, scoși în piața publică, având totuși un număr de circa 3000 și ceva de magistrați. Pentru cuantumul în sine, noi am propus o formulă decentă pentru un proiect legislativ: ca nicio pensie în România, până nu revenim la o datorie publică de sub 50%, nici o pensie în plată nu ar trebui să fie mai mare decât salariul net al președintelui.
Dacă revenim la apucături din acestea cu egalitate de clasă, în care arătăm către unul sau altul ce pensie are… Credem că o pensie decentă nu trebuie să fie mai mare decât salariul net al președintelui. Totodată, în opinia noastră, cei care au avut grupe de muncă și au fost deposedați de dreptul la grupă de muncă, în urma recalculării pensiilor, ar trebui să își recapete drepturile.
Nu văd o problemă reală în afirmațiile și nu achiesez deloc la afirmațiile spuse doamnei Gheorghiu. Dar nu afirmațiile doamnei Gheorghiu sunt problema în acest moment în România, ci o ierarhie a valorilor și calcularea corectă a muncii depuse de fiecare.”, a declarat George Simion.
Sursa: Realitatea din AUR













