Moțiunea simplă depusă de parlamentarii AUR reprezintă un exercițiu democratic, dar care, din păcate, cere Parlamentului și Guvernului să nu respecte legea, a afirmat luni ministrul Mediului, Diana Buzoianu.

‘Este un exercițiu democratic, din păcate, acest exercițiu se bazează pe niște lucruri care se cer Parlamentului și Guvernului să nu respecte legea care există, se bazează pe niște fake news-uri și transformă practic platforma Parlamentului într-o tribună pentru manipulări. Vom răspunde punctual la fiecare dintre întrebările tehnice care au fost ridicate; o parte dintre ele sunt niște premise halucinante. Evident că AUR se simte în pericol pentru că, în sfârșit, există cineva la Ministerul Mediului care arată cât de gol de conținut era discursul dumnealor de protecție pentru păduri, discurs pentru care, atenție, și-au obținut voturi în ultimele rânduri de alegeri. Există, în sfârșit, cineva care va transforma discursul lor gol de conținut legat de patriotism în patriotism real. Și asta este, de fapt, motivul pentru care noi suntem aici. Nu are legătură nici cu hidrocentralele, nu are legătură nici cu energia, nici cu mediul’, a declarat Diana Buzoianu la Parlament, înaintea ședinței de plen.

Potrivit acesteia, ‘este pur și simplu o vânătoare de like-uri pe TikTok, în cuvintele dumnealor’.

‘În nume personal, eu nu sunt aici să răspund la părerile personale ale unuia sau altuia. (…) Nu a existat nici măcar o singură discuție în coaliție cu privire la votarea de orice alt partid din coaliție a acestei moțiuni. (…) Suntem în etapele legale, se vor urma absolut toate etapele pentru a vedea dacă aceste studii care au fost făcute sunt corecte sau nu, dacă există măsuri care trebuie să fie îmbunătățite sau nu. Voi da un răspuns în cadrul moțiunii pentru fiecare dintre hidrocentrale în parte. Nu este niciun refuz, niciun acord în momentul de față pentru toate aceste hidrocentrale, este pur și simplu o analiză în termenele legale care sunt în vigoare. (…) Legea are un rol în etapele care trebuie să fie parcurse. Eu nu vreau – și cred că nimeni nu-și mai dorește – ca avizele de mediu să se dea fie în funcție de presiunea publică, fie în funcție de telefoanele unora sau altora. Acordurile de mediu și avizele trebuie să fie date în funcție de lege, iar la Ministerul Mediului se va respecta’, a precizat ministrul Mediului.

Camera Deputaților dezbate luni moțiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, documentul urmând să fie supus votului miercuri.

Parlamentarii AUR au depus săptămâna trecută moțiunea simplă cu titlul ‘Slăbirea securității energetice a României prin politici de mediu care obstrucționează punerea în funcțiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989’. 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentDANIEL ZAMFIR, DESPRE DIANA BUZOIANU: ”NU MAI POATE CONTINUA ÎN FUNCŢIA DE MINISTRU. DACĂ AŞ FI DEPUTAT, AŞ VOTA ÎMPOTRIVA EI, LA MOŢIUNEA DE MIERCURI”
Articolul următorCOALIȚIA, APROAPE DE IMPLOZIE! ȘEDINȚĂ DE URGENȚĂ ASTĂZI: PICĂ SAU NU GUVERNUL BOLOJAN