Fostul ministru al Finanțelor și primar al Slatinei, Darius Vâlcov, va fi eliberat din penitenciar, după ce un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că faptele pentru care fusese condamnat la șase ani de închisoare s-au prescris.

Condamnat definitiv în mai 2023, Vâlcov fugise în Italia înainte de pronunțarea sentinței și a fost extrădat în România în august același an, fiind încarcerat la Penitenciarul Rahova.

Decizia de eliberare a fost luată marți, prin admiterea recursului în casație. Hotărârea a fost pronunțată de un complet format din judecătorii Alin Sorin Nicolescu, Ioana Bogdan, Valerica Voica, Isabelle Tocan și Luminița Criștiu-Ninu.

Vâlcov a executat doar o treime din pedeapsă, însă rămâne obligat să achite prejudiciul de 6,2 milioane de lei stabilit în dosar.

Purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți, Victor Alistar, a precizat că decizia se bazează pe o hotărâre a Curții Constituționale privind termenele de prescripție, subliniind că „justiția funcționează după reguli, nu după circumstanțe”.

Vâlcov a mai fost vizat de două dosare de corupție în care a scăpat de condamnări, ambele închise tot din cauza prescripției.

În „Dosarul Tablourilor”, fostul ministru fusese acuzat că, pe vremea când era primar la Slatina, a primit peste 6 milioane de lei mită pentru a favoriza firma Tehnologica Radion la mai multe contracte finanțate din fonduri europene.

Articolul precedentANDREI GUȘĂ: REITERĂM DIN PARTEA AUR FAPTUL CĂ TREBUIE ORGANIZAT URGENT DE CĂTRE COALIȚIA TOXICĂ DE GUVERNARE UN REFERENDUM DACĂ ROMÂNII VOR SAU NU VOR SĂ AJUTE UCRAINA
Articolul următorGUVERNUL TAIE 12.000 DE POSTURI DIN ADMINISTRAȚIE. COALIȚIA A AJUNS LA ACORD DUPĂ LUNI DE TENSIUNI