Senatul a adoptat, tacit, în calitate de prim for sesizat, proiectul OUG privind comasarea alegerilor europarlamentare cu cele locale în ziua de 9 iunie. Iniţiativa legislativă urmează să ajungă la votul decizional al Camerei Deputaţilor.

Iniţiativa legislativă propune şi ca perioada electorală să înceapă la data de 12 martie şi să se încheie în termen de trei zile de la publicarea rezultatului alegerilor în Monitorul Oficial.

Conform sursei citate,, la alegerile din data de 9 iunie, o persoană poate candida, în acelaşi timp, pentru Parlamentul European, precum şi pentru funcţia de consilier local, de consilier judeţean, de primar sau de preşedinte al Consiliului judeţean, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit News.ro.

„Având în vedere gradul ridicat de complexitate al operaţiunilor subsumate organizării alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, extinderea perioadei electorale aferentă acestei categorii de scrutin astfel încât să înceapă în acelaşi termen cu cel prevăzut la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European este de natură a asigura buna îndeplinire a atribuţiilor care revin entităţilor publice implicate. (…) Precizăm că măsurile propuse prin prezentul proiect de act normativ nu sunt de natură a afecta drepturile electorale în înţelesul stabilit de jurisprudenţa Curţii Constituţionale a României, respectiv, Codul de bune practici în materie electorală, şi nici nu îngreunează organizarea şi desfăşurarea alegerilor”, este explicat, în expunerea de motive a proiectului de lege.

Senatul a adoptat proiectul, ca prim for sesizat, iar decizional e Camera Deputaţilor. Propunerea de lege e înregistrată în procedură de urgenţă în Parlament.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMare entuziasm în rândul AUR pentru anunțul candidaturii lui Simion la prezidențiale. Momentul în care uralele s-au curmat brusc
Articolul următorRamona Ioana Bruynseels s-a retras de pe lista pentru europarlamentare: ”Prioritatea mea absolută este să câștig alegerile pentru Primăria Sectorului 1”