Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, aflat în prezent în închisoare pentru luare de mită, primește o nouă lovitură. Curtea de Apel Cluj a admis solicitarea Agenției Naționale de Integritate și a dispus confiscarea sumei de peste 500.000 de euro, considerată diferență nejustificată între veniturile și averea sa.
Potrivit ANI, în 2019 a fost identificată o discrepanță de aproximativ 2,7 milioane de lei între bunurile dobândite și veniturile declarate de Cherecheș în perioada în care a fost primar. După mai multe procese și rejudecări, instanța a decis din nou, la 29 septembrie, confiscarea sumei de 2,68 milioane de lei.
Cătălin Cherecheș a fugit din România în noiembrie 2023, chiar în ziua în care a fost condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită, dar a fost prins patru zile mai târziu în Germania și extrădat. În prezent, își ispășește pedeapsa în România.
Sursa: Newsinn













