Caravana Medicală care se află în prezent în județul Brașov aduce lacrimi de bucurie în ochii medicilor voluntari care tratează românii cu probleme. Zi de zi, povești triste ajung să aibă un final fericit, după ce oamenii constată că pot să vadă din nou sau sunt recunoscători că cineva își îndreaptă atenția și către ei. Mai mult, când aud că totul este gratis, își anunță rudele și prietenii să calce pragul Caravanei Medicale. 

Cum sistemul de sănătate public este uneori greu de accesat, românii primesc cu încredere vizita Caravanei și caută să afle aici ce probleme de sănătate au, beneficiind de analize medicale, EKG-uri, controale oftalmologice, stomatologice sau ecografii pe care probabil altfel nu ajungeau să le facă. Următoarea oprire a Caravanei Medicale va fi la Măieruș, tot în județul Brașov.

Datorită Caravanei Medicale, localnicii din zeci de județe ale României au beneficiat în mai puțin de un an de analize de sânge, EKG, consultații oftalmologice, ecografii și consultații stomatologice.

Mulți dintre cei tratați nu au mai ajuns de ani de zile la doctor pentru un consult, dar apariția în localitatea lor a Caravanei Medicale i-a determinat să afle care este starea lor de sănătate sau i-a făcut să găsească tratamente la probleme avute.

Românii își doresc servicii medicale de calitate în toate zonele țării și sunt de părere că autoritățile trebuie să se implice mai mult în asigurarea serviciilor medicale.

 
 

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentRamona Ioana Bruynseels: ”Producătorii români nu au nici o șansă în lupta cu produsele din import ieftine, de o calitate îndoielnică și pline de substanțe toxice”
Articolul următorGeorge Simion a primit interdicție în Republica Moldova pentru încă 5 ani