George Simion a făcut publice soluțiile AUR pentru criza energetică.

Printre măsurile propuse de copreședintele AUR se numără revenirea la piața reglementată, deci la revenirea tarifelor de dinainte de liberalizarea din timpul Guvernului PNL + USR. Deputatul a mai prezentat investițiile necesare pentru independența energetică a României. Printre acestea, naționalizarea companiilor de importanță strategică, vândute de statul român.

„Trebuia să se rămână la o piață reglementată, cum au anunțat că vor face încă de pe 1 aprilie. Noi le dădusem soluția din octombrie”, a declarat Simion.

Producție proprie de energie

1. Centrala Hidroelectrică Răstolița (Mureș) – „Trebuie lucram pe ce avem în curs, e la 92% gata”, a declarat Simion.

2. Termocentrala pe gaze de la Iernut (Mureș) 

3. Centrala Nucleară Cernavodă – Reactoarele 3+4 – „Avem nevoie de uraniu. În acest moment cumpărăm uraniu din Kazahstan cu 20 de milioane de euro. Scrie peste tot, sunt informații publice. Pe vremea lui Dacian Cioloș, care a vrut să închidă Mina Crucea, cumpăram din Canada. Știți care era motivația? E mai ieftin… (…)”.

4. Redeschiderea Minei Crucea (Suceava) 

5. Redeschiderea Minei Mintia (Hunedoara)

6. Hidrocentralele de pe Jiu – „Sunt 98% gata și sunt abandonate”, spune Simion.

7. Profesionalizarea companiilor deținute de stat 

Stabilirea unui management format din experți, profesioniști cu rezultate dovedite, la companii precum:

  • Electrica
  • Transelectrica

8. Naționalizarea distribuției de energie și gaze 

„Naționalizare: e un punct care o să-i supere pe mulți. Nu pe modenul Partidului Muncitoresc Român (PMR), ci pe modelul AUR-ului. Nu naționalizăm case, proprietăți private, ci companii strategice, care nu trebuiau privatizate. Enelul, de exemplu”, a explicat Simion.

9. Unificarea companiilor de stat care produc energie

„Noi plătim foarte mult pe certificate verzi (…) Dacă unim Hidroelectrica cu Cernavodă, cu CE Oltenia, cu Valea Jiului, noi putem aproape pe zero la nivel de certificate verzi și poate deveni profitabil și cărbunele”, a mai explicat copreședintele AUR.

10. Negocieri la Bruxelles, cu privire la „Green Deal”

11. Exploatarea gazelor din Marea Neagră

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentRELAXĂRI de restricții în România! Când NU vom mai purta mască în interior. Anunțul lui Arafat
Articolul următorAUR cere alegeri anticipate! Simion: ”Vrem ca partidul nostru să ajungă la guvernare”