Alianța pentru Unirea Românilor neagă ferm informațiile potrivit cărora ar fi avut un contract cu o firmă de lobby din Statele Unite sau că ar fi fost implicată într-un proces peste Ocean.
Purtătorul de cuvânt al Alianța pentru Unirea Românilor, Ştefăniţă Avrămescu, a declarat că partidul nu a semnat niciun contract, nu a făcut nicio plată și nu a deschis sau primit vreo acțiune în instanță în SUA.
AUR neagă informațiile privind procesul în SUA și firma de lobby
„Nu am semnat, nu am plătit şi nu am dat pe nimeni în judecată în Statele Unite. Nu am plătit firme de lobby şi nu am acţionat pe nimeni în instanţă în Statele Unite. Şi sper că prin aceste precizări să răspund multora dintre întrebările pe care dumneavoastră, cei din presă, le veţi avea”, a declarat Ştefăniţă Avrămescu.
La rândul său, liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a susținut că informațiile apărute în spațiul public sunt false și că presupusul contract invocat nu ar fi fost niciodată semnat și nu ar fi implicat vreo plată.
„S-a vorbit despre un contract pe care l-ar fi avut partidul cu o firmă de lobby din SUA, contract pentru care s-ar fi plătit un avans, din când te înţeleg, şi în urma neexecutării clauzelor din contract s-a ajuns la un proces. Totul este fals. Contractul respectiv nu este semnat, contractul respectiv nu a presupus şi nu s-a făcut nici o plată în avans şi aşa cum a spus domnul deputat Avrămescu, care este purtătorul nostru de cuvânt, nu există un proces pentru recuperarea unei sume care nu a fost plătită”, a spus Petrişor Peiu.
Ce spune liderul senatorilor AUR despre întrevederile cu oficiali străini
Acesta a precizat că toate demersurile AUR în relația cu oficiali străini sunt realizate pe cale instituțională. „Toate abordările partidului AUR în raport cu demnitari străini sunt abordări instituţionale. Adică cerem sau nu cerem o întrevedere, convenim de comun acord, în calitate de şef de partid, nu în calitate de clienţi ai unor firme de avocaturi”, a subliniat Peiu.
Declarațiile vin în contextul unor informații apărute recent despre un posibil contract de lobby în SUA și un eventual litigiu legat de acesta, informații pe care reprezentanții AUR le resping categoric.
MATERIAL PUBLICITAR POLITIC PARTIDUL ALIANȚA PENTRU UNIREA ROMANILOR (AUR). Notificare privind transparența la https://www.realitatea.net/notificare-transparenta-publicitate-politica-2026
Sursa: Realitatea din AUR














