AUR propune modiciarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale și a alinia legislația românească la standardele europene. 

Interzicerea posibilității ca procesul electoral să fie anulat din oficiu de CCR, în lipsa unor contestații temeinic motivate și dovedite, este una dintre modificările avute în vedere de cei de la AUR în acest proiect de lege.

Proiectul prevede, de asemenea, introducerea unor condiții stricte pentru invalidarea alegerilor, condiții care să se refere la clauze sau încălcări extrem de grave de natură să influențeze rezultatul scrutinului, dar și obligația CCR de a motiva orice decizie de invalidare prin prezentarea de dovezi și a modului în care acele nereguli ar fi afectat rezultatul votului.

Acestea sunt principalele modificări vizate de cei de la AUR cu privire la Legea Curții Constituționale. Un proiect de lege a fost depus în Parlament și vizează aceste modificări.

Reprezentanții AUR spun că se urmărește, practic, prin acest proiect de lege armonizarea legislației naționale cu recomandările formulate de Comisia de la Veneția în raportul din luna martie pentru că – spun ei în completare – românii au dreptul la alegeri corecte și ca votul lor să fie respectat.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentEUROPARLAMENTARUL AUR, GHEORGHE PIPEREA, DECLARAȚII INCENDIARE: BOLOJAN SUSȚINEA CĂ NU MAI ARE SENS DESECRETIZAREA
Articolul următorILINCA SIMION, DEZVĂLUIRI DESPRE NOAPTEA DE ÎNVIERE: CUVINTELE LUI CĂLIN GEORGESCU RĂSUNĂ ȘI ACUM ÎN MINȚILE OAMENILOR. CRISTELA ESTE DE O BLÂNDEȚE DE NEIMAGINAT