Realizatoarea emisiunii „Culisele Statului Paralel” aruncă bomba. Anca Alexandrescu spune că Ilie Bolojan a stat ilegal în vila de protocol.
„Eu am fost prima care a dezvăluit că stă acolo ilegal, că refuză să semneze contractul cu RAPPS, iar Regia este în imposibilitate de a justifica plățile lunare acolo, cu lumina, cu gazele și cu alte cheltuieli. Ilie Bolojan a primit cheia de acolo ca sa viziteze locația și s-a mutat acolo, fără să știe nimeni. RAPPS s-a trezit, luni, că are un chiriaș. I-au spus că trebuie să semneze un contract, să dea o hotărâre ca să schimbe destinația. Nu se poate, pentru că este destinată foștilor șefi de stat. Nu a vrut deloc. Și pentru că am avut în emisiunea mea subiectul de nenumărate ori, chiar și aseară, astăzi, pe șest, la confidențiale, a trecut și această hotărâre de Guvern de schimbare a destinației, ca să se poată justifica cheltuielile de protocol. Eu însă mă întreb cu ce suntem noi vinovați, să îi plătim domnului Bolojan atâtea cheltuieli. Cei de la Senat nu au răspuns nici acum, după două luni de zile, dacă i-au decontat banii de cazare, pentru că tot eu am făcut dezvăluirea și am publicat hârtia că, deși era președinte interimar și trecea premier, cerea bani de decont de la Senat pentru cazare!, a declarat Anca Alexandrescu.













