Coaliția a decis: alegerile pentru Primăria Capitalei se vor organiza pe 7 decembrie, anul acesta. La nivelul liderilor s-a stabilit ca fiecare partid să vină cu propriul candidat.
În aceste condiții, Executivul trebuie să vină cât de curând cu Hotărârea de Guvern care să stabilească organizarea alegerilor.
Potrivit unor surse citate de Realitatea PLUS, la nivelul liderilor s-a stabilit ca fiecare partid să vină cu propriul candidat, așa cum și-au dorit social-democrații. Totodată, s-a decis să nu existe atacuri în campanie între candidați, astfel încât să nu se rupă coaliția în campanie.
Sunt social-democrați care se tem că USR și PNL ar putea să se alieze, fie să renunțe unul din partide în favoarea celuilalt, fie să se alieze în vreun fel. Dacă se va întâmpla asta, avertizează PSD, coaliția se va rupe și PSD ar pleca de la guvernare.













