Enel se va retrage din România până la sfârșitul anului 2023, a anunțat marți compania italiană. Anterior, presa a dezvăluit că PPC, cea mai mare companie de electricitate din Grecia, va cumpăra 70% din Enel România. 

Enel SpA intenţionează să vândă active în valoare de 21 de miliarde de euro (21,51 miliarde de dolari) pentru a-şi reduce datoria netă, urmând să se concentreze pe prezenţa sa în şase ţări, conform strategiei actualizate a celei mai mari companii italiene de utilităţi prezentate marţi, transmite Reuters. 

Cea mai mare parte a planului de vânzare de active – care vizează printre altele active din România şi Peru – va fi realizată până la finalul lui 2023, a informat într-un comunicat compania. 

În octombrie, presa greacă anunța că Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie elenă de electricitate, va cumpăra cu 1,8 miliarde de euro 70% din acțiunile grupului Enel în România. 

Enel şi-a vândut întreaga participaţie din Rusia către Lukoil şi Fondul Mutual Închis de Investiţii Gazprombank-Frezia 

Enel activează în România din 2005, iar în prezent deservește peste 3 milioane de clienți și are circa 3.100 de angajați, fiind unul dintre cei mai mari furnizori de energie din țara noastră. 

Companiile E-Distribuție operează rețele cu o lungime totală de aproximativ 128.000 de kilometri în trei zone importante ale țării (Muntenia Sud – inclusiv București, Banat și Dobrogea) și acoperă o treime din piața locală de distribuție. 

Directorul financiar al Enel, Alberto de Paoli, a spus că regulile de plafonare a prețurilor și cele legate de tarifele de distribuție din România afectează grav rezultatele de aici. Asta după ce Enel România a raportat pierderi în primul trimestru de 154 de milioane de euro. 

Companiile Enel din România au înregistrat în 2021 afaceri de 6,5 miliarde lei și pierderi de 336 milioane lei.  

Enel, care şi-ar putea vinde de asemenea portofoliul de gaze din Spania, vrea să ajungă la finalul lui 2023 la un nivel al datoriei nete de 51 – 52 miliarde de euro, de la 69 miliarde de euro la finalul lunii septembrie. 

Profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) ar urma să crească la 22,8 – 22,9 miliarde de euro în 2025, de la un nivel de 19 – 19,6 miliarde de euro estimat în 2022. 

De asemenea, compania controlată de stat intenţionează să investească aproximativ 37 de miliarde de euro în următorii trei ani, din care 60% va fi în capacitatea de generare a energiei, clienţi şi servicii, iar 40% în dezvoltarea reţelei. 

Enel s-a angajat să recompenseze investitorii cu dividende de 0,43 euro pentru perioada 2023 – 2025, în creştere de la 0,40 euro în 2022. 

 

Sursa: Mediafax

Articolul precedentAmbulanțierii ies, marți, în stradă: miting de amploare în fața Guvernului
Articolul următorAUR: „Rebelul de serviciu al Europei, premierul maghiar Viktor Orban, a mai comis o impertinență la adresa României”