Fostul președinte Traian Băsescu consideră că România ar trebui să solicite intervenția Fondului Monetar Internațional (FMI), acuzând actuala coaliție de guvernare că „nici tehnic, nici politic nu își asumă măsurile necesare pentru redresarea economiei românești”.

Băsescu a afirmat la un post tv că experiența din 2010, când România a apelat la FMI în contextul unei crize economice majore, ar trebui luată drept exemplu și în prezent.

„Eu nu vreau să dau reţeta mea ca fiind o reţetă infailibilă. Vă spun ce am făcut în 2010, împreună cu Emil Boc, dar atunci era şi o mare criză globală, nu era numai deficitul de 9% pe care îl aveam în 2009, de am luat măsurile în 2010. Era o criză globală suprapusă şi nu se găseau bani, acum se găsesc bani, la dobânzi mari, dar se găsesc.”, a declarat Băsescu.

Traian Băsescu, sfaturi pentru actuala Coaliție: „Eu acum aş chema Fondul Monetar Internaţional”

Fostul președinte susține că, deși acum finanțarea internațională este disponibilă, costurile sunt foarte ridicate, iar o colaborare cu Fondul ar putea aduce „bani mai ieftini” și o disciplină bugetară necesară.

„Eu acum aş chema Fondul Monetar Internaţional. E spaima asta, vine Fondul. Nu face nimic Fondul decât îţi ordonează măsurile şi îţi spune şi care sunt cele mai bune măsuri ca să reduci deficitul pe de o parte, iar pe de altă parte să diminuezi dobânzile la împrumuturile pe care le ai.”, a afirmat Băsescu.

Băsescu, critici la adresa guvernării actuale: „Nici tehnic şi nici politic nu îşi asumă ceea ce trebuie făcut pentru redresarea economiei româneşti”

El a criticat guvernarea actuală, afirmând că aceasta evită să adopte reforme privind cheltuielile de funcționare ale statului și deficitul bugetar. În opinia sa, o eventuală intervenție a FMI ar putea aduce „gestionare credibilă” și ar oferi României o soluție preventivă pentru stabilizarea economică.

„Cred eu că actuala coaliţie nici tehnic şi nici politic nu îşi asumă ceea ce trebuie făcut pentru redresarea economiei româneşti, pentru că, pe fond, problema este să redresezi economia, reducând, în acelaşi timp, cheltuielile de funcţionare a statului. Coaliţia asta trebuie să le facă şi, pentru că nu le face, eu am această sugestie: să cheme Fondul.”, a spus Băsescu.

Potrivit fostului președinte, România a plătit anul trecut 11 miliarde de euro doar în dobânzi, sumă care ar urma să crească până la aproximativ 20 de miliarde de euro în 2026.

„Aş chema Fondul ca măsură preventivă, din prudenţă aş chema Fondul pentru o gestionare credibilă a măsurilor care urmează a fi luate”, a adăugat Traian Băsescu.

Sursa: Realitatea Din PMP

Articolul precedentNicușor Dan, avertisment dur pentru Guvernul Bolojan: „Să se preocupe mai mult de probleme și mai puțin de zgomot și lozinci”
Articolul următorControverse uriașe privind candidații pentru șefia parchetelor. Legăturile halucinante ale procurorilor cu Mirabela Grădinaru