George Simion, liderul suveraniștilor, a declarat că AUR își asumă o guvernare tranzitorie până la alegerile anticipate, subliniind că amânarea până la scrutinul din 2028 ar fi dăunătoare.

George Simion critică de asemenea răspunsul autorităților de la București la raportul SUA, pe care regimul îl consideră ilegitim. 

„Ne asumăm o guvernare tranzitorie până când ajungem la alegeri anticipate; o așteptare pentru alegerile la termen din decembrie 2028 face și mai mult rău și i-ar face pe oameni să își piardă apetitul față de ceea ce se întâmplă.

Raportul comisiei juridice din SUA a generat o stare de așteptare în sânul populației din România, la care actualii decidenți, în opinia noastră, ilegitimi, au răspuns într-un mod lapidar și deloc la subiect, spunând că România nu are de-a face cu așa ceva.”, a declarat George Simion.

Articolul precedentBolojan renunță la asumarea răspunderii în Parlament pe măsurile sărăciei. Cum vrea premierul să adopte al treilea pachet de austeritate – SURSE
Articolul următorMinistrul Culturii, surprins în timp ce-i numea „proști” pe actorii care îi cereau demisia, în fața Teatrului Național din București – VIDEO