Ipocrizia USR este din nou în centrul atenției. Când era vorba despre propriul ministru, tonul era calm și justificările curgeau una după alta, referitor la criza apei potabile din Prahova. Acum, într-o situație similară, în privința crizei apei potabile din Argeș, partidul cere explicații urgente și cheamă pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, în Parlament, potrivit Realitatea PLUS.

Mai exact, după ce reziștii au făcut scut în jurul ministrul Mediului, Diana Buzoianu, când mii de oameni din Prahova au rămas fără apă potabilă, acum, când situația este asemănătoare, dar în Argeș, USR-iștii îl cheamă pe ministrul Energiei, Bogdan Ivan, pentru a da explicații în legătură cu situația din județul Argeș.

Ipocrizia USR, la cote maxime

Partidul spune că vrea soluții rapide și clarificări privind situația de la barajul Vidraru și responsabilitatea administrației Hidroelectrica. Atitudinea complet diferită față de cele două situații similare nu poate fi ignorată.

În timpul crizei apei din Prahova și Dâmbovița, când sute de mii de oameni au rămas săptămâni întregi fără apă potabilă, USR nu a mai avut aceeași vehemență. Atunci, ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a fost apărată public. Nu s-a vorbit despre demisii și nici despre responsabilități asumate la nivel înalt.

În jurul Dianei Buzoianu au făcut scut, pe Bogdan Ivan îl cheamă în Parlament

Acum însă, discursul este radical diferit. Se cer explicații urgente, se vorbește despre eșec administrativ și despre lipsa de reacție. Iar întrebarea care planează este simplă: de ce un standard într-un caz și altul în celălalt? Criticii USR spun că partidul reacționează selectiv, în funcție de cine se află la guvernare sau în funcție de culoarea politică a ministrului vizat. În opinia lor, problema apei potabile ar trebui tratată la fel, indiferent cine se află în funcție.

„Ce nu știm și vrem să aflăm este ce măsuri ia Hidroelectrica, companie din subordinea Ministerului Energiei, pentru a preîntâmpina apariția unor situații precum cea de la barajul Vidraru și care sunt acțiunile întreprinse pentru rezolvarea problemelor. Asta vrem să aflăm de la ministrul Bogdan Ivan, să vedem ce soluții sunt, pentru că este inacceptabil ca zeci de mii de oameni să fie nevoiți, de trei luni, să care apă de băut cu bidoane și sticle și nimeni să nu le spună care e orizontul de timp în care lucrurile vor reveni la normal”, declară Diana Stoica, liderul deputaților USR.

În solicitarea depusă la Biroul Permanent, USR îl cheamă pe ministrul Bogdan Ivan la „Ora Guvernului”, luni, 9 februarie.

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentMAE, atenționare de călătorie pentru români. Cod roşu şi Cod portocaliu de condiţii meteorologice nefavorabile în Spania
Articolul următorGeorge Simion, anunțul zilei. AUR este dispus să guverneze doar provizoriu: „Trebuie să ne trezim, oamenii ăștia au anulat alegerile”