Curtea de Apel București a admis cererea fostului președinte Traian Băsescu împotriva Administrației Prezidențiale și obligă instituția să-i plătească retroactiv indemnizația de fost șef al statului, suspendată în 2022, ca urmare a verdictului de colaborator al Securității. Hotărârea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile.

MINUTA

„Solutia pe scurt: Admite cererea. Anulează Ordinul nr.55/2022 şi adresa SG 6462/26.05.2022. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 754.234,84 lei reprezentând indemnizaţia lunară netă acordată persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român aferentă perioadei 23.03.2022- 31.07.2025. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.648 lei. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul se depune la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată azi 28.01.2026 prin punerea solu?iei la dispozi?ia păr?ilor de către grefa instan?ei. Document: Hotarâre 28.01.2026”, se arată în minuta Curții de Apel.

Plata indemnizației fusese sistată în 2022, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit definitiv că Traian Băsescu a colaborat cu fosta Securitate sub numele conspirativ „Petrov”.

Administrația Prezidențială a aplicat la vremea respectivă prevederile legii care exclude de la aceste drepturi foștii președinți declarați colaboratori ai Securității.

Ulterior, într-un alt litigiu, cu SPP, Curtea Constituțională a decis că articolul care exclude colaboratorii Securității de la beneficiile foștilor președinți este neconstituțional, conform informațiilor transmise de Realitatea PLUS.

 
 

Deși instanța a rămas în pronunțare încă din 14 ianuarie, Curtea Constituțională nu a soluționat încă excepțiile de neconstituționalitate ridicate de Băsescu în acest dosar. Într-un proces separat cu RA APPS, Judecătoria Sectorului 1 a refuzat repunerea cauzei pe rol până la decizia CCR.

Cauza, suspendată inițial pentru analiza CCR

În februarie 2023, instanța a sesizat CCR cu privire la sintagma din Legea 406/2001 care exclude persoanele despre care s-a constatat definitiv că au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. 

Articolul precedentCulisele contractelor pentru termoficarea din Capitală
Articolul următorElena Lasconi a demisionat de la șefia USR Câmpulung. Motivul pentru care renunțat la conducerea filialei