Liderii PNL, USR și PMP sunt disperați și ar face orice ca la alegerile din Capitală să nu iasă un candidat suveranist. Asta pentru că miza este una uriașă, bugetul. Deși în spațiul public, contrele dintre partide par a fi o bătălie, în realitate, însă, își împart Bucureștiul între ele, ca la un joc de Monopoly, prin negocieri intense, jocuri politice, și cu girul extrem de important al primarului general. În timp ce PNL are acces la cea mai mare parte din buget, pentru că are în subordine transporturile și termoficarea, USR controlează un număr impresionant de spitale.
Peste mai puțin de 5 săptămâni, bucureștenii vor fi chemați să aleagă un nou primar general. Însă alegerile nu sunt despre proiecte, ci despre foarte mulți bani – mai exact 11 miliarde de lei. Bucureștiul are multe instituții în subordine și puțini sunt cei care știu cum se împarte politic bugetul orașului „ca la Monopoly”. De exemplu, USR este partidul care deține o felie extrem de importantă din această „plăcintă” de miliarde de lei. Cei care controlează însă cei mai mulți bani sunt cei de la PNL, prin vechi oameni din „Garda” lui Traian Băsescu.
Asta pentru că liberalii au în coordonare transporturile și termoficarea. Din cele 11 miliarde de lei, cât este bugetul Bucureștiului pentru 2025, aproape 2 miliarde merg la STB, iar 2,4 miliarde de lei la Termoenergetica. Șef al Direcției Transporturi este Victor Tărtăcuță, poreclit „Mână Lungă”. Acesta a fost pe vremuri omul lui Traian Băsescu, și viceprimar la Sector 3, pe vremea când primar era Liviu Negoiță.
De partea cealaltă, USR controlează 19 spitale din București, prin Vlad Voiculescu. Cel care le coordonează este Iustinian Roșca, numit de Nicușor Dan. Roșca vine din USR Sector 5, și are „pe mână” în 2025 aproape 800 de milioane de lei. Mai mult, city-manager al Capitalei este tot un userist, Lucian Judele, cu atribuții importante.
În plus, Administrația Străzilor București (ASB), instituția care se ocupă de asfaltarea străzilor, de montarea de stâlpișori, dar și de semaforizarea din oraș, este condusă de Marian Bârgău, membru PMP, care are în 2025 un buget de 181 milioane lei.
Iar dacă ne referim la PSD, acest partid este de ceva vreme la „coada” listei în ceea ce privește controlul instituțiilor subordonate Primăriei Capitalei. Chiar dacă viceprimarul Capitalei este dat de PSD, acesta nu are atribuții de coordonare.














