Scandalul privitor la rețeaua la influență cu ramificații până în biroul primului ministru Ilie Bolojan a uimit întreaga scenă politică și l-a pus pe șeful Executivului în situațiia de a veni cu explicații. Cu toate acestea, Marius Lulea, prim-vicepreședintele AUR, consideră că în spatele acestui scandal nu stă doar corupția partidelor aflate la guvernare, ci mai ales incompetența lui Ilie Bolojan.

„Își va da demisia? Nu, pentru că nu există bun simț și responsabilitate. Aceste rețele funcționează în România de foarte mult timp, de 4-5 ani de când sunt în politică le văd eu că dau să fie prezente în toate partidele politice. Se pare că la PSD și PNL au reușit, la AUR nu au reușit să penetreze. Domnul Bolojan este exponentul unui sistem PNL PSD care a condus România de 35 de ani. Este inadmisibil, lăsăm la o parte dacă dumnealui știa sau nu. Dar dacă tu ești premierul țării și partidul tău conduce țara de 35 de ani și ați permis să se dezvolte astfel de rețele în România, rețele infracționale care fac trafic de influență, care fac trafic de influență, care pretind că sunt ceea ce nu sunt. Evident că nu e nimeni șeful șefului de la PNL, nu există așa ceva.

George Simion, mesaj dur pe Facebook: “Guvernarea Bolojan zice că totul e bine. Talpa Țării spune altceva”

Dar nu numai faptul că aceste rețele sunt lăsate să funcționeze liber reprezintă culpa celor de la PNL si PSD. Noi am condus România în ultimii 35 de ani? În ultimii 4 ani cei de la PSD și PNL au fost împreună, nu pot să se acuze reciproc că au fost de la ceilalți. Și cu toate acestea în România s-au dezvoiltat rețele infracționale care au reușit să penetreze instituțiile statului român, partidele politice și da, domnul Bolojan ar trebui să își dea demisia cu astfel de rețea, cu toate serviciile lui de informații a reuși să intre în biroul său. Nu conteaza dacă el e vionvat sau nu, dacă știa sau nu, el trebuia să știe și nimeni nu ar fi trebuit să intre în acel birou de premier. Înseamnă că este incompetent, incapabil să vadă riscurile majore ale țării, și dacă niște infractori mărunți, nu contează că au avut niste funcții în SRI sau SIE, au reușit să intre la el în birou, el este de vină și ar fi trebuit să își prezinte demisia.

Dacă își va prezenta demisia? Nu, pentru că demisia implică să ai onoare, să fii o persoană care înțelege rațiunea legii, bunul simț, bunul simț se învață în primii 7 ani și se pare că domnul Bolojan nu este deranjat de toate aceste lucruri. Nu este deranjat că el a fost luat de Păcălici, că au reușit să intre niște infractori la el în birou, asta este vina. Vina o reprezintă incompetența sa, că a permis să se întâmple aceste lucruri”, a spus Marius Lulea la Realitatea Plus.

 

George Simion: „Instituțiile de forță ale statului român nu sunt jucării politice!” VIDEO

 
 

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentLulea (AUR), despre sondajul care îi dă șanse serioase Ancăi Alexandrescu să câștige Primăria: Un bărbat nu poate suplini azi ceea ce lipsește cel mai mult în București: FRUMUSEȚEA și GRIJA
Articolul următorRealitatea Plus, lider de audiență cu cifre senzaționale. Realitatea Plus, lider și pe TikTok