Președintele României, Nicușor Dan, va participa în data de 23 octombrie 2025 la reuniunea Consiliului European, care se va desfășura la Bruxelles, în Regatul Belgiei.

Potrivit comunicatului Administrației Prezidențiale, principalele subiecte de discuție vor include „Ucraina, Orientul Mijlociu, securitatea și apărarea europeană, competitivitatea Uniunii și tranziția dublă, accesul la locuințe, migrația şi Republica Moldova”.

Întâlnire cu lideri internaționali înainte de summit

În ajunul Consiliului European, Președintele României va participa pe 22 octombrie la o cină de lucru organizată de Președintele Consiliului European, António Costa, cu Președintele Republicii Arabe Egipt, Abdel Fattah El-Sisi. Evenimentul are loc în marja Summitului instituțional UE-Egipt și are ca scop „consolidarea parteneriatului dintre Uniunea Europeană şi Egipt”.

Summitul Euro și discuțiile economice

În paralel cu Consiliul European, se va desfășura și Summitul Euro în format extins. În cadrul acestuia, liderii europeni vor analiza situația economică a Uniunii, concentrându-se pe „Uniunea Economică și Monetară și euro digital”.

Fosta șefă a Spitalului Militar, prima femeie general din Armata Română, a fost trecută în rezervă. Nicușor Dan a semnat decretul

Articolul precedentLUIS LAZARUS LANSEAZĂ BOMBA POLITICĂ A SEZONULUI. PROIECTUL POLITIC CARE SPERIE COALIȚIA, SUVERANIȘTII POT SCHIMBA MAJORITATEA ÎN PARLAMENT – VIDEO
Articolul următorDANIEL BĂLUȚĂ: CAPITALA ARE NEVOIE DE UN OM CARE SĂ ȘTIE PROBLEMELE. PARTIDELE DIN COALIȚIE NU VOR AVEA CANDIDAT COMUN – VIDEO