Victor Ponta intervine dur după isterita convocării militarilor în rezervă de către Ministerul Apărării. Ponta spune că toți generalii care promovează războiul au câștigat lupte la popota unității, fiind de fapt străini de front.
Îmi iubesc ţara; am făcut stagiul militar şi aş fi oricând gata să lupt pentru a-mi apăra ţara. Dar toată această propagandă pro-război (dusă, în special, de jurnalişti care se duelează la televizor şi de generali care „au câştigat toate războaiele de la popota unităţii”) este doar o încercare de a speria oamenii şi de a le distrage atenţia de la problemele reale. NIMENI nu va ataca România cât timp suntem în NATO şi avem o bază militară americană pe teritoriul nostru. Ne îndeplinim obligaţiile financiare ca stat membru NATO, dar nu avem de ce să războim pentru alţii şi nici nu trebuie să cheltuim bani pe care nu îi avem pentru arme de care nu avem nevoie.
Ministerul Apărării a anunțat că, în perioada 12-20 octombrie, va avea loc un exerciţiu de mobilizare în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov. Acesta are ca scop verificarea completării cu personal şi tehnică a unităţilor militare, precum şi consolidarea coeziunii între rezervişti şi militarii în activitate. Astfel de exerciţii au loc periodic şi nu au legătură cu situaţia de securitate din regiune, avertizează ministerul.
Sursa: Realitatea Din PRO














