Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită Guvernului României să nu contracteze împrumutul de 16,7 miliarde de euro prin instrumentul SAFE al Uniunii Europene, destinat achizițiilor de armament, fără o dezbatere publică și fără aprobarea Parlamentului.

Formațiunea critică lipsa de transparență și legitimitate în demersul autorităților, amintind că, la 30 aprilie 2025, Ilie Bolojan – aflat atunci în funcția de președinte interimar – a anunțat, în cadrul unei ședințe a Consiliului Suprem de Apărare a Țării, formarea unui grup de lucru pentru pregătirea aplicației României de accesare a fondurilor SAFE.

Conform prevederilor europene, planurile de investiții în apărare trebuie transmise Consiliului European până la 30 noiembrie 2025, urmând ca în ianuarie 2026 să fie adoptate planurile de implementare. AUR acuză însă Guvernul că acționează „în lipsa totală de transparență”, fără a oferi detalii despre destinația concretă a fondurilor și despre condițiile financiare ale creditului, inclusiv dobânda.

„Este inacceptabil ca informațiile privind cheltuirea banilor publici să fie ascunse sub pretextul confidențialității, deși Legea 182/2002 interzice clasificarea acestora”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu.

AUR respinge argumentul potrivit căruia împrumutul ar fi contractat „în condiții avantajoase”, avertizând că suma va amplifica datoria externă a României, aflată deja aproape de limita de 60% din PIB prevăzută de Tratatul de la Maastricht.

De asemenea, partidul atrage atenția că alte nouă state membre UE au refuzat accesarea fondurilor SAFE, considerând dobânzile practicate mai puțin avantajoase decât cele disponibile pe piețele internaționale.

Totodată, AUR critică planul Guvernului de a justifica împrumutul prin includerea finanțării autostrăzilor A7 și A8, acuzând pierderea fondurilor nerambursabile din PNRR din cauza „incompetenței și iresponsabilității” autorităților.

„Guvernul pierde bani europeni nerambursabili, dar se pregătește să împrumute zeci de miliarde cu dobândă. România ajunge să ia mai mult decât Franța și Italia și de 17 ori mai mult decât Spania, deși are cel mai mare deficit bugetar din Europa”, a mai spus Petrișor Peiu.

AUR cere Guvernului să renunțe la împrumutul SAFE și să identifice surse de finanțare nerambursabile pentru proiectele de infrastructură și apărare, insistând asupra necesității unei dezbateri publice și a aprobării parlamentare înaintea oricărui angajament financiar de asemenea anvergură.

Sursa: Realitatea din AUR

Articolul precedentMOȚIUNE AUR ÎMPOTRIVA MINISTRULUI DAVID: REFORMA ÎN EDUCAȚIE, O AGONIE PENTRU O ÎNTREAGĂ BREASLĂ
Articolul următorCRISTIAN POPESCU PIEDONE ÎNFIINȚEAZĂ UN NOU PARTID ȘI LE CERE ROMÂNILOR SĂ LI SE ALĂTURE. CÂND VA AVEA LOC EVENIMENTUL DE PREZENTARE