Marcel Ciolacu a lansat un atac frontal și susține că actuala criză a fost „creată artificial” pentru a fabrica un salvator politic, iar românii suportă costurile prin scumpiri și haos economic.

„Nu există în acest moment un plan de relansare a țării. Singurul plan este cel prezentat de Sorin Grindeanu, de PSD. 3 luni de zile am fost «la încasat». Nu a mai contat că am intrat în Schengen, că am avut creștere economică, că am acum premiere peste 300 km de autostradă, că am făcut legea pensiilor și am închis inechitățile din sistem”, a spus fostul premier.

Acesta a acuzat dublul standard al criticilor, amintind că, în alte guvernări, România ajunsese la deficite uriașe: „Deficitul în România nu e de azi, de ieri. Au mai trecut patru premieri. Ghinionul a făcut să fiu singurul premier PSD. Nimeni nu mai întreabă când aveam deficit de 9% și datoria publică explodase. Nu mai amintim de milioanele cheltuite pe vaccinuri. Eu am cheltuit pe autostrăzi. A mai venit și minciuna cu…”.

Marcel Ciolacu a mai precizat că a lămurit disputa legată de fondul de rezervă împreună cu ministrul Marcel Boloș: „A fost o măsură propusă de el. Am așteptat să fiu vinovatul de serviciu un an de zile. Minciunile au început să apară după trei luni”.

Liderul PSD a comparat situația României cu cea a Franței, unde o criză politică de durată a fost speculată pentru a induce ideea de incapacitate de plată: „România intră în incapacitate de plată după o lungă criză politică – precum cea din Franța. Aduceți-vă aminte că am intrat la guvernare când deficitul era 9,2% și am reușit să aducem coerență”.

Mesajul său a fost tranșant: „Ceea ce se întâmplă acum e și împotriva companiilor românești, și a celor străine, dar și împotriva românilor. Ori schimbăm și îl văd pe Sorin Grindeanu foarte hotărât să vină cu planul de măsuri și să ni-l asumăm – fie în Guvern, fie în Parlament. Dacă nu, rămânem în aceeași situație, cu minciuna cu apocalipsa, salvatorii și incapacitățile de plată. Sunt niște invenții și gogomănii pe care le plătim tot noi. Anul viitor va fi foarte complicat”.

Articolul precedentDEPUTATUL AUR FABIAN RADU AUR: NICUȘOR DAN VREA SĂ ”REÎNNOADE” RELAȚIA CU SUA CU UN CONSILIER CARE L-A INSULTAT ANI LA RÂND PE DONALD TRUMP
Articolul următorPROIECT COMUN USR, PSD ȘI PNL: AUTORITĂȚILE LOCALE – OBLIGATE SĂ CONTACTEZE VICTIMELE VIOLENȚEI DOMESTICE; CONSILIERE OBLIGATORIE PENTRU AGRESORI