Vicepremierul Tanczos Barna a declarat, miercuri seară, că premierul Ilie Bolojan este o persoană cu flexibilitate mult redusă faţă de alţii. 

”Domnul Bolojan este o persoană cu flexibilitate mult redusă faţă de alţii, să nu spun că este inflexibil, dar este o persoană care are determinarea, forţa şi curajul necesar să treacă România printr-o asemenea perioadă. Şi cred că astăzi pe platoul politic este singura persoană care poate să ducă această luptă, pentru că este o luptă care consumă foarte mult şi individul şi persoana care iese în faţă şi anunţă aceste măsuri. Este o luptă care se duce pe toate fronturile posibile. Este o luptă care trebuie să fie rapidă, scurtă, să se termine repede, astfel încât economia să iasă cât se poate de repede din acest lucru”, a declarat Tanczos Barna, la un post de televiziune, după ce a fost întrebat dacă este Ilie Bolojan inflexibil aşa cum i-ar fi transmis preşedintele Nicuşor Dan.

Oficialul a asemănat această situație cu cea a unui pacient care fuge de pe masa de operaţie.

”Vine doctorul, încearcă să-l opereze şi pacientul sare de pe masa de operaţie şi fuge. Şi este adus înapoi şi o ia la vale, iar fuge. Deci trebuie să se oprească şi pacientul să stea la operaţie, să se termine cu bine operaţia şi să înceapă perioada de vindecare efectivă. Eu cred, sincer, că se poate şi nu o să avem nevoie nici de asistenţă străină, nu o să avem nevoie nici de FMI, nu o să avem nevoie de nimeni”, a mai spus vicepremierul.

 
Articolul precedentUN GRUP DE LUCRU DIN GUVERN VA IDENTIFICA MĂSURILE PENTRU REDUCEREA CU 10% A POSTURILOR DIN ADMINISTRAŢIA LOCALĂ
Articolul următorAUR A DEPUS CELE PATRU MOȚIUNI ANTI-BOLOJAN ÎN PARLAMENT: ROMÂNII SUNT ÎNGENUNCHEAȚI, FIRMELE ROMÂNEȘTI SUNT SUFOCATE