Social-democrații critică proiectul prin care se vor limita drastic investițiile prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și programul “Anghel Saligny”.

“PSD consideră că actuala formă a proiectului de ordonanţă de urgenţă care vizează suspendarea unor finanţări din PNRR trebuie revizuită deoarece este necesară o examinare obiectivă a proiectelor care sunt într-un stadiu avansat de execuţie. Propunerea de ordonanţă de urgenţă introdusă în primă lectură pe ordinea de zi a şedinţei de guvern nu se bazează pe un consens între partidele aflate la guvernare şi, prin urmare, nu a primit avizul miniştrilor PSD.

PSD şi-a exprimat foarte clar şi foarte ferm decizia de a nu mai susţine nicio decizie majoră a Guvernului care este promovată fără a exista un consens politic între partidele din arcul guvernamental. Respectarea mecanismului decizional convenit în Acordul Politic este necesară pentru buna funcţionare a Guvernului”, se precizează într-un comunicat de presă al partidului.

“Conducerea PSD va stabili în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional de luni, 18 august, un set de propuneri pentru amendarea actualului proiect de ordonanţă de urgenţă. Vocea aleşilor locali ai PSD care reprezintă mai mult de jumătate din comunităţile locale din România trebuie ascultată. PSD va ţine cont de constrângerile bugetare, dar nu poate accepta ca investiţiile avansate din PNRR să depindă de o decizie arbitrară a unui ministru. Este nevoie de criterii clare şi obiective pentru a preveni blocajele nejustificate”, adaugă formațiunea condusă de Sorin Grindeanu.

Premierul Ilie Bolojan a avut o întâlnire, joi, cu reprezentanții asociației comunelor din România. La întrevedere, liderul PNL a avertizat edilii că, în lipsa unor măsuri de austeritate, România riscă incapacitatea de plată.

Ministrul Investițiilor Europene susține că guvernările anterioare au semnat contracte de finanțare în valoare de peste 47 de miliarde de euro, în condițiile în care România a obținut doar 28 de miliarde de euro prin varianța inițială a PNRR. Recent, actualul executiv a obținut o revizuire a PNRR.

Ministrul Dezvoltării neagă scenariul că finanțările prin Planul Național de Redresare și Reziliență se suspendă. Reprezentând UDMR în coaliție, Cseke Attila admite că că proiectele ale căror lucrări nu au fost începute nu vor mai primi bani din PNRR.

Articolul precedentILIE BOLOJAN: CRED CĂ ÎN ZILELE URMĂTOARE LUCRURILE SE VOR DEBLOCA ÎN COALIȚIE
Articolul următorPIPEREA, DESPRE ABSENȚA LUI NICUȘOR DAN DE LA FESTIVITĂȚILE DE ZIUA MARINEI: A VRUT SĂ LIPSEASCĂ PENTRU CĂ SE TEME DE REACȚIA PUBLICULUI