Deputatul AUR Andrei Gușă critică dur, într-o postare online, deciziile Guvernului României legate de sprijinul militar acordat Ucrainei, în contextul unui raport recent care evidențiază cheltuielile din ultimii ani. Acesta acuză lipsa de viziune economică și națională a celor aflați la putere și avertizează că România „se împrumută pentru a cumpăra arme din alte țări, dar refuză să investească în propria industrie de apărare.”
„Economia românească este la pământ; taxele au crescut vertiginos de la 1 august, iar astăzi a fost publicat un raport prin care s-a calculat nivelul la care România a ajutat militar Ucraina și în ultimii trei ani vorbim de miliarde bune de euro. Doar pentru anul 2025 sunt prevăzute cheltuieli, atenție, doar militare, de 760 de milioane de euro!”, a scris Gușă.
Parlamentarul atrage atenția că aceste sume nu sunt cheltuite din rezerve interne, ci provin din împrumuturi făcute de statul român către bănci din afara țării, în timp ce achizițiile vizează exclusiv armament produs tot în străinătate: „Guvernul României se împrumută la bănci din țări terțe pentru a achiziționa armament tot din țări terțe și a-l pune la dispoziție Ucrainei.”
Ca exemplu, compară strategia României cu cea a Poloniei: „Chiar în aceste zile, Polonia a parafat o înțelegere cu Ucraina, prin care Ucraina va împrumuta de la o bancă poloneză 120 de milioane de euro, sumă pe care o va folosi ca să achiziționeze armament produs tot în Polonia, deci o afacere extrem de bună pentru polonezi.”
Gușă atrage atenția și asupra angajamentului României de a aloca 5% din PIB pentru apărare, ceea ce înseamnă „peste 20 de miliarde de dolari, deci zeci de miliarde de dolari pe care România să le folosească ca să achiziționeze armament de la țări terțe.” În opinia sa, aceste fonduri sunt deturnate de „interpușii de la putere”, nominalizându-i pe Nicușor Dan, Ionuț Moșteanu, Oana Țoiu și Ilie Bolojan, despre care spune că „își plătesc polițele celor care i-au împins spre funcțiile pe care le ocupă.”
Sursa: Realitatea din AUR













