Guvernatorul Băncii Naționale a României a vorbit, miercuri, într-o conferință de presă, despre fostului premier Viorica Dăncilă, angajată acum la BNR. Postul pe care i l-a oferit Isărescu este conceput o dată cu angajarea ei. Concret, funcția nu a existat până la intrarea Vioricăi Dăncilă în „lumea banilor”.

Fostul premier PSD a primit un post în cadrul Biroului Economie Verde la Banca Națională, birou în cadrul unui departament care se va ocupa de trecerea la moneda euro.

Criteriul de selectare a Vioricăi Dăncilă, dar și a lui Ioan Mircea Pașcu, ambii foști europarlamentari, este nevoia de „oameni care deschid uși în Europa”, a explicat, la momentul angajării, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Mugur Isărescu.

Guvernatorul BNR a declarat, miercuri, că domeniul economiei verde, în care lucrează Viorica Dăncilă, este „unul nou. Și pentru dânsa și pentru oricine”.

 

„Nu avem absolvenți de facultate sau de orice studiu în domeniul acesta. Împreună cu colegii care formează grupul de lucru respectiv, studiază, și probabil că în toamnă grupul respectiv va termina o lucrare, va ieși în public cu materialul respectiv”, a explicat Isărescu.

 

 

Întrebat care au fost calitățile care l-au făcut să o aducă pe Viorica Dăncilă în echipa BNR, guvernatorul a ezitat să intre în amănunte:

„Motivele, ca și politica de resurse umane au fost explicate pe larg de directorul de resurse umane și se găsesc pe site-ul băncii. Nu am nimic de adăugat. În ceea ce privește domeniul în care dânsa lucrează, n-a luat locul niciunui specialist din Banca Națională.”

„Lucrează de la birou și este foarte disciplinată”, a mai adăugat Mugur Isărescu.

Sursa: Realitatea Din PSD

Articolul precedentEste oficial! Renate Weber revine în funcția de Avocat al Poporului
Articolul următorAUR despre demiterea lui Nazare: „A platit cu functia pentru ca s-a opus caruselului nebun al imprumuturilor dorite de aripa Citu”