Fostul deputat Cristian Rizea participă la un protest organizat la Chișinău de veteranii de război, trimiși la închisoare de Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon, doar pentru simplul fapt că au avut curajul să protesteze împotriva abuzurilor și pentru drepturile cetățenilor Republicii Moldova.

Cristian Rizea spune că a fost alături de adevărații eroi ai Republicii Moldova, pe care Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon i-au trimis în pușcărie pentru că au avut curajul să protesteze pentru libertățile și drepturile cetățenilor moldoveni.

„Stimați prieteni, suntem aici în fața Procuraturii Generale, la invitația veteranilor de război de aici, din Republica Moldova, cei care au luptat pentru pe acest pământ sfânt al Moldovei. Sunt onorat că m-au invitat alături de ei. Lângă mine îl am pe Arslan Safarmatov, unul dintre eroii acestei țări, care a luptat pe frontul de la Tirsapol, din Transnistria. Sunt oameni pe care nimeni nu-i mai băgă în seamă, niciun politician, deși toți s-au folosit de voturile lor. Toți s-au folosit de ei, aceștia au suferit abuzuri, au stat în penitenciar pentru că au protestat împotriva lui Plahotniuc și a lui Dodon acum câțiva ani. Pentru asta suntem aici, pentru că acest procuror general, Alexandr Stoianoglo, a promis că-l va reabilita pe Arslan Safamatov, dar nu s-a ținut de promisiune, ca și toți ceilalți din echipa lui, din acel grup de crimă organizată care conduce Republica Moldova și sistemul mafiot din justiție, alături de Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. Am fost și voi fi alături de acești veterani, de aceea vă rog și pe voi prieteni să veniți aici, în fața Procuraturii Generale, la acest protest organizat de veteranii de război”, a declarat Cristian Rizea.

„Justiția este astăzi sub comanda lui Dodon și Plahotniuc, iar domnul Stoianoglo a fost numit, trebuie să știe toată lumea, în urma unui troc, unui aranjament din spate, din culise, între Igor Dodon și Vlad Plahotniuc. Este nevoie de curaj, prieteni, pentru că dacă vom intra în politică, și mă gândesc foarte serios, o voi face doar alături de veteranii de război, pentru a îndeplini promisiunile pe care niciun politician nu le-a respectat. Puteți să vă folosiți de votul vostru, pentru că, din păcate, ați ajuns să fiți umiliți, voi cei care ați luptat pentru acest sfânt pământ al Moldovei să stați în pușcărie! Pentru că așa au vrut Plahotniuc și Dodon. De aceea, îi rog pe toți oamenii de bună-credință să vină alături de noi, să vină alături de veteranii de război, pentru că este un moment al schimbării, la 30 de ani de la independența Republicii Moldova. Pe 11 iulie trebuie s-o susținem pe Maia Sandu și orice forță pro europeană, pentru că schimbarea trebuie să înceapă în Republica Moldova, iar Moldova trebuie să apuce pe drumul ireversibil către Europa. Dumnezeu să ne ajute!”, a încheiat Cristian Rizea.

 

Articolul precedentCulisele statului paralel | Adrian Vasilescu, dezvăluiri despre cum a ajuns Mugur Isărescu premier. Cine a făcut presiuni
Articolul următorIohannis: Relaxarea începe din 15 mai: fără mască în spațiul public, fără restricții de noapte, magazinele revin la program normal