Cristian Ghinea, membru USR, a anunțat luni că, deși partidul ar dori să aibă aceleași ministere într-un eventual guvern condus de Dacian Cioloș și susținut de PNL și UDMR, este dispus să renunțe la unele portofolii ținând cont că premierul nu va mai fi liberal. 

”Preferința noastră este pentru acele portofolii (pe care USR le-a avut în guvernul Cîțu – n.red), dar suntem realiști că, având poziția de prim-ministru, trebuie să fie o reajustare, nu putem să pretindem să avem fix aceleași ministere și poziția de prim-ministru. Suntem oameni serioși și discuția poate să plece exact pe baza de negociere pe care am avut-o și în iarnă, când am făcut primul guvern”, a declarat Ghinea luni seară, la un post TV. 

Întrebat despre afirmațiile unor liberali din tabăra lui Florin Cîțu, potrivit cărora protocolul de colaborarea nu mai există din moment ce USR a votat pentru dărâmarea guvernului, Ghinea a amintit că ”gesturile pripite ale premierului” au generat criza. 

”Mi se pare copilărește să spui despre USR că fuge de guvernare și e iresponsabil. A fost singurul partid care a venit la Cotroceni cu o propunere de program de guvernare. Noi ne asumăm guvernarea cu un program clar și PNL nu vrea să discute cu noi. 
Dezvoltarea crizei a plecat de la gesturile pripite ale premierului.
Apelul meu este să dăm reset și să discutăm pentru că suntem oameni maturi”, a adăugat Ghinea.

 
 

Sursa: Realitatea Din USR

Articolul precedentSECRETELE lui Dacian Cioloș: cursantul lui Bivolaru, întânlire secretă la Viena cu Florian Coldea. PLângeri penale la DNA pe numele său
Articolul următorCulisele Statului Paralel | S. R. Stănescu: Cioloș va reveni la Guvern, e programat, Iohannis a primit mutarea în plic